PSD Cluj-Napoca a ajuns în toate ziarele după bătaia dintre Anca Ciubăncan şi Angela Sacaliş, iar pentru a se debarasa cât mai repede de acest scandal, partidul a decis, într-o ședință extraordinară, excluderea celor două din partid.

Chiar dacă prima pagină a fost ținută de cele două social-democrate, în urma ședinței, Milea Evelina, șefa organizației de tineret al PSD Cluj, impreună cu Neagu Luiza au fost sancționate cu „avertisment” pentru scandalul iscat în partid.

Hotărârea sublinează lipsa de toleranță în fața acestor derapaje și dorința de a nu perpetua astfel de comportamente în cadrul echipei noastre”, se arată în comunicatul de presă transmis de PSD Cluj-Napoca pe 19 martie.

Șefa TSD Cluj, Milea, ar fi fost motivul pentru care Anca Ciubăncan și Angela Sacaliș ar fi început să se ia la pumni și picioare. Evelina Milea ar fi fumat în sediu, lucru care ar fi deranjat-o destul de puternic pe consilierul local PSD. Ciudat că a rămas încă în partid, fiind un exemplu negativ pentru tinerii social-democrați.

Pe rețelele sociale, înainte de scandal, în majoritatea pozelor, șefa TSD Cluj apărea mereu cu culoarea partidului ca cel mai frumos accesoriu. Cu toate acestea, de curând, Evelina Milea a pozat într-o rochiță galbenă, culoare a PNL-ului, partidul cu care PSD este la guvernare. Oare să fie un altfel de avertisment pentru cei care și-au permis să o sancționeze după scandal?

De la trandafirii roșii la culoarea preferată a lui Rareș Bogdan, Milea pare că se distanțează, asemenea fumului de țigară, de TSD Cluj. Nu știm dacă din teama de a fi implicată iar în scandal sau și-a găsit o nouă „dragoste” în ideologia liberală. Rămâne de văzut acest lucru. Nu se știe niciodată cum rotativa guvernamentală se poate aplica și la nivel local.

Citește și: Bătăliile din PSD CLUJ se termină în instanță. Anca Ciubăncan acuză, dar se și scuză

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.