Declarațiile de avere ale celor mai importanți oameni din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj sunt incomplete, mai precis, venitul anual încasat, una dintre informațiile esențiale ale acestui document, lipsește cu desăvârșire, chiar dacă banii provin din bugetul public și legea îi obligă să îi declare. Cazul nu este unul singular, practica fiind întâlnită și în cadrul altor instituții precum Inspectoratul de Poliție Județean Cluj care a blurat veniturile angajaților, fără să țină cont că singurele informații care pot fi anonimizate în declarația de avere sunt CNP-ul, semnătura și adresele bunurilor deținute.
Șeful ISU Cluj declară numai „veniturile din alte surse”
Colonelul Ion Moldovan este inspector șef în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj, acesta se află în funcție încă din anul 2014, iar în declarația sa de avere din 07.06.2021 se arată că deține, împreună cu soția sa, Doina Moldovan, o livadă în Cluj-Napoca,de 650 de metri pătrați, cumpărată în 2010, un teren intravilan în Cluj-Napoca de 700 de metri pătrați, cumpărat în 2015 și 3/16 cotă-parte dintr-un teren de 526 de metri pătrați, din Gherla, moștenit în 2020. De asemenea, Ion Moldovan deține, împreună cu soția sa, o casă de 140 de metri pătrați în Cluj-Napoca cumpărată în 2015 și 3/16 cotă-parte dintr-o casă de 60 de metri pătrați, din Gherla dobândită prin moștenire. Acesta a declarat că deține două autoturisme: o Skoda Octavia din 2002 și un Volkswagen Polo din 2009, ambele dobândite prin cumpărare. Ion Moldovan are în conturi 50.000 de lei, însă are și două credite: unul de 150.000 de lei, contractat în 2015 și unul în valoare de 70.000 de lei, contractat în 2019. Chiar dacă legea obligă declararea veniturilor anuale încasate, această informație lipsește cu desăvârșire de pe declarația de avere a inspectorului șef al ISU Cluj, în schimb, sunt menționate veniturile anuale încasate de soția sa, Doina Moldovan, care încasează anual 41.668 de lei din funcția sa de asistent registrator la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. La rubrica „venituri din alte surse”, Ion Moldovan a declarat că încasează anual 9039 de lei din calitatea de membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) și 6120 de lei din partea Comisiei pentru alegeri locale, cărora li se adaugă alocația fiului său, în valoare de 2017 lei pe an.
Tradiția merge mai departe, cu un șir de venituri nedeclarate
Colonelul Pavel Baltaru ocupă funcția de prim adjunct al inspectorului șef în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, încă din anul 2014. În declarația de avere de anul acesta se arată că Pavel Baltaru deține, împreună cu soția sa, un teren în intravilan cu o suprafață de 1000 de metri pătrați, în localitatea Câmpenești, județul Cluj, dobândit prin concesionare de la Primăria Apahida în anul 2002 și un teren în intravilan, în comuna Mărișel, județul Cluj de 1200 metri pătrați, cumpărat printr-un credit bancar. Tot împreună cu soția sa, Pavel Baltaru deține două apartamente: unul în Cluj-Napoca, cu o suprafață de 104 metri pătrați, cumpătat printr-un credit ipotecar în 2002 și unul în comuna Florești de 49 de metri pătrați, cumpărat tot printr-un credit ipotecar în 2019. De asemenea, acesta deține trei autoturisme: o Dacia 1304 papuc din 2001, o Dacia Lodgy și un Volkswagen Lupo. Nu are bani în conturi, însă are un credit, contractat anul acesta, în valoare de 70.000 de lei. Nici domnul Baltaru nu a stricat „tradiția”, valoarea veniturilor anuale încasate din partea instituției lipsind cu desăvârșire din declarația de avere.
Adjunctul inspectorului șef ISU Cluj declară tot, mai puțin veniturile încasate din cadrul instituției
Colonelul Grigore Urcan este adjunct al inspectorului șef în cadrul ISU Cluj din anul 2019, iar în declarația sa de avere se arată că deține ½ cotă parte dintr-un teren în extravilan cu o suprafață de 700 de metri pătrați, dobândit prin cumpărare în anul 2007, două apartamente în Cluj-Napoca cu o suprafață de 72, respectiv 104 metri pătrați, ambele cumpărate în anul 2010, respectiv anul 2016. În declarația sa de avere sunt notate și două autoturisme marca Volkswagen: un Passat din 2016 și un Golf din 2014. Grigore Urcan are un cont curent în valoare de 2000 de euro, un depozit bancar frumușel de 328.653 de lei și nicio datorie. La fel ca în celelalte cazuri, nici de această dată venitul anual încasat nu este făcut public, în schimb se arată veniturile soției sale, Ramona Urcan, care încasează anual 184.972 de lei din cadrul Spitalului Militar de Urgență și 1062 de lei din cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca. Soții Urcan încasează din închirierea unor imobile 18.000 de lei pe an.
Șeful Centrului operațional nu are depozite bancare, dar are datorii
Gabriel Drînda este șeful Centrului operațional din cadrul ISU Cluj. În declarația de avere de anul acesta, se arată că deține o casă în comuna Florești, cu o suprafață de 131 de metri pătrați, construită în anul 2010, un apartament în Cluj-Napoca cu o suprafață de 48 de metri pătrați, cumpărat în 2004, două autoturisme: o Skoda Fabia din 2006 și o Skoda Octavia din 2016, ambele dobândite prin cumpărare. Nu are active financiare, însă are un credit bancar contractat în 2020, în valoare de 70.000 de lei. Nici domnului Drînda nu îi apare venitul anual încasat de la ISU Cluj pe declarația de avere, în schimb apar sumele încasate de soția acestuia, Anca-Elena Drînda, din activitatea sa la Grădinița Florești, de unde primește anual 38.761 de lei, dar și alocațiile celor doi copii în valoare de 2568 de lei pe an.
Șeful Detașamentului 1 de Pompieri deține un bolid de lux
Locotenentul colonel Călin-Ioan Stroe este comandantul Detașamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca. În declarația sa de avere, completată în 21.05.2021, se arată că deține, alături de soția sa, un apartament de 115 metri pătrați în Cluj-Napoca, cumpărat în 2013, un autoturism marca BMW din 2005 și un autoturism marca Jaguar din 2016, ambele dobândite prin cumpărare. Călin-Ioan Stroe are două conturi curente în valoare de 26.554 de lei, respectiv 141.500 de lei. De asemenea, la capitolul datorii, a declarat că are un credit contractat în anul 2013 în valoare de 54.000 de euro, un credit contractat în anul 2018 în valoare de 9000 de lei și un credit contractat în anul 2020 în valoare de 35.000 de lei. Bineînțeles, nici acesta nu și-a declarat veniturile anuale încasate din partea ISU Cluj, dar apare suma încasată de soția sa, mai exact 66.102 de lei pe an, respectiv alocația copilului în valoare de 2247 de lei pe an.
Singurul venit declarat de șeful Detașamentului 2 de Pompieri este alocația copilului
Locotenentul colonel Vasile Checicheș este comandantul Detașamentului 2 de Pompieri Cluj-Napoca. În declarația sa de avere, completată în 26.05.2021, se arată că deține, alături de soția sa, un teren extravilan în comuna Feleacu, județul Cluj, cu o suprafață de 700 de metri pătrați, cumpărat în anul 2007, o casă de 70 de metri pătrați în Cluj-Napoca cumpărată în anul 2009 și un autoturism marca Volkswagen din anul 2015, dobândit prin cumpărare. Nu are active financiare, însă are un credit în valoare de 57.000 de euro contractat în anul 2009. Atât el cât și soția sa, Ana-Maria Checicheș, lucrează în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, astfel niciunul nu are veniturile anuale încasate pe declarația de avere, singurul venit declarat fiind cel al fiicei lor, mai precis alocația, în valoare de 2500 de lei pe an.
Agenția Națională de Integritate (ANI) atrage atenția că singurele informații care pot fi anonimizate din declarația de avere sunt: adresa imobilelor declarate cu excepţia localităţii unde sunt situate, adresa instituţiei care administrează activele financiare, codul numeric personal și semnătura, însă ISU Cluj a decis să anonimizeze și veniturile anuale încasate, chiar dacă banii provin din bugetul public și informația ar trebui să fie accesibilă tuturor.
Citește și: Medicii de gardă de la UPU Cluj vor să demisioneze în bloc