Șeful CSM, judecătorul Daniel Grădinaru, acuzat de plagiat

Potrivit declarațiilor făcute de un expert, șeful CSM, judecătorul Daniel Grădinaru, ar fi plagiat în lucrarea de doctorat susținută în 2015.

”Foarte probabil, este vorba de un plagiat care nu poate fi ignorat”, a declarat profesorul emerit Dumitru Sandu de la Universitatea București după ce a analizat pasajele descoperite de G4Media.ro, precum și textele-sursă pe care Grădinaru nu le-a indicat în lucrarea sa. În prezent președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Grădinaru este responsabil de multe decizii-cheie din sistemul judiciar. După două luni de insistențe pentru a transmite un punct de vedere legat de exemplele prezentate în acest articol, judecătorul Daniel Grădinaru a declarat, la începutul acestei săptămâni, că ”Întrebarea este tendențioasă, unele chestii se pot verifica, nu aveți nevoie de răspunsul meu.”

În anul 2015, în perioada în care ocupa funcția de vicepreședinte al Curții de Apel București, judecătorul Daniel Grădinaru a obținut titlul de doctor după ce și-a susținut teza cu titlul ”Investigarea criminalistică a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene”.

Conform exemplarului depus la Biblioteca Națională a României, instituția unde a fost doctorand Grădinaru era Universitatea Titu Maiorescu, iar conducător științific, profesorul universitar Gheorghe Popa. În unele CV-uri ale judecătorului, la instituția organizatoare a studiilor de doctorat apare și Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, ceea ce indică faptul că lucrarea a fost coordonată în cotutelă sau că, la un moment dat, a avut loc un transfer.

Un an mai târziu, în 2016, Grădinaru și-a publicat teza la Editura C.H. Beck, cu titlul puțin schimbat: ”Investigarea infracțiunilor contra intereselor financiare ale UE.”

Consultând un exemplar al acestui volum, reporterul G4Media.ro a descoperit mai multe fragmente pentru care nu există indicate sursele de unde au fost preluate.

EXEMPLUL 1. În volumul din 2016 sunt preluate, fără citare, paragrafe dintr-o Propunere de Directivă a Uniunii Europene din iulie 2012, document disponibil și în prezent pe site-ul eur-lex.europa.ro, unul dintre site-urile oficiale ale Uniunii. Nu există notă de subsol care să indice sursa paragrafelor preluate. Spre deosebire de versiunea originală, Grădinaru a editat textul-sursă în câteva locuri, înlocuind ”UE” cu ”acesteia” sau ”al UE” cu ”comunitar”. În preluarea sa, judecătorul a eliminat două note de subsol din fragmentul-sursă. De precizat că, în alte pagini, Grădinaru a pus drept sursă site-ul de mai sus.

EXEMPLUL 2. După câteva zeci de pagini, Grădinaru a mai copiat o dată un fragment de mai sus, plus altele, și tot fără citare, din aceeași sursă. Specific aici este gradul mai ridicat de reformulări.

EXEMPLUL 3. Integral sau prin reformulare și repoziționare înainte-înapoi a unor fragmente, de asemenea, fără a se cita sursa, sunt rânduri dintr-un Raport MCV referitor la România, document făcut public pe 22 ianuarie 2014. La fel ca în precedentul exemplu, Grădinaru a eliminat una dintre notele de subsol din textul-sursă.

EXEMPLUL 4. O altă sursă care nu apare la notele de subsol este volumul Fraudarea bugetului comunitar, publicat în 2008, la Editura Wolters Kluwer, de Norel Neagu. Și de această dată, Grădinaru apelează la reformulări, gen schimbarea timpului verbului, înlocuirea lui ”astfel”, cu ”așadar” care nu pot ascunde, însă, sursa originară. De asemenea, se observă faptul că, din nou, judecătorul a eliminat surse bibliografice indicate de Norel Neagu în fragmentul său. De precizat că volumul acestuia apare la bibliografia cărții lui Grădinaru, dar, conform normelor academice, această indicație trebuia menționată și în josul paginii.

EXEMPLUL 5. Un alt fragment necitat din cartea lui Norel Neagu indicată la exemplul anterior. Caracteristic, din nou, este reformularea și eliminarea unor note de subsol din textul-sursă.

EXEMPLUL 6. Alt exemplu provenit tot din comparația unor fragmente din volumele lui Neagu și Grădinaru.

Pentru a analiza exemplele de mai sus, G4Media.ro a solicitat un punct de vedere profesorului emerit Dumitru Sandu de la Universitatea București. Acestuia nu i-a fost dezvăluit numele persoanei suspecte de plagiat. Profesorul Sandu a fost președintele Comisiei de Sociologie a CNATDCU între 2000 și 2009, vicepreședinte al Comisiei de Etică a Universității din București în perioada 2012–2016 și membru al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării. La instituția din urmă a coordonat o echipă care a elaborat un Ghid de integritate în cercetarea științifică.

Publicăm integral acest punct de vedere (sublinierile aparțin redacției):

”Ce pot spune cinci paragrafe despre o teză de doctorat?

Domnul Sorin Semeniuc (SS) mă roagă să formulez un punct de vedere despre onestitate sau fraudă academică într-o teză de doctorat, pornind strict de la cinci exemple de paragrafe suspecte de plagiat (ulterior, pentru a facilita ilustrarea, cele cinci exemple au fost împărțite de reporter în șase n.r.). Preiau interogația domniei sale pentru că accentul pus în dezbaterea publică pe pragul de x% similitudine permisă la demnitari, intelectuali, doctoranzi sau studenți obligă la clarificări.

Voi considera, pentru detaliere, exemplul 2, în care, culmea ironiei, plagiatul masiv și intenționat, de aproape o pagină, se face cu preluarea unui text în care se fac referiri la cadrul de integritate, Agenția Națională de Integritate, conflict de interese, termeni cu o clară semnificație etică. Asumarea prin fraudă intelectuală este evidentă: autorul în discuție preia, în cartea din 2016, trei paragrafe dintr-un text publicat în 2014, fară nici un fel de citare. Autorul investigației (SS), constată, însă, că documentele sursă, necitate, pentru exemplele „1, 2 și 3 sunt documente oficiale – directive ale UE si un raport MCV dedicat României, de asemenea necitate în pagini”.

Documente juridice, gen legea 206/2004 sau acte normative pe temă, din România sau din străinătate, nu susțin că poți prelua nelegitim, fără citarea de rigoare din documente oficiale. Și, în genere, orice sursă folosită într-un material propriu trebuie citată. Iar dacă textul care nu îți aparține, dar pe care îl folosești, este considerat ca atare, se marchează specific prin ghilimele sau alte semne grafice, echivalente funcțional.

Că plagiatul este intenționat o dovedesc din plin modificările făcute în text pentru a ascunde detalii concrete care pot dovedi mai clar furtul intelectual: citările din textul sursă din 2014 dispar în textul plagiat, în cartea din 2016; referirile la alegerile din „vara anului 2013” sau la MCV, prezente în documentul public din 2014, dispar din textul mozaicat al plagiatorului din 2016. Autorul suspectat de plagiere ar putea susține că actul nu a fost intenționat. Ușor de dovedit ne-temeinicia unui astfel de scenariu: procedura plagiatului mozaicat este repetată de cel puțin cinci ori; greu de susținut că documentele oficiale din care a fost făcută preluarea nelegitimă au fost reținute involuntar și redate fară text în față, involuntar.

Sau, s-ar putea susține, oare – dacă ne referim la toate cele aproximativ 16 paragrafe necitate, dar asumate în cele cinci exemple – că sunt texte de limbaj comun, cu idei neimportante? Greu de susținut un astfel de scenariu interpretativ. Sunt invocate principii, instituții, evaluări importante care nu fac parte din cunoașterea comună.

Da, dar nu știm cât reprezintă cele 5 exemple cu cele aproximativ 16 paragrafe din teza de doctorat sau din carte, s-ar mai putea spune ca autojustificare. Ce spun coordonatorul tezei de doctorat în discuție, sau editura care a publicat teza despre o lucrare în care au fost plagiate cel puțin 16 paragrafe, care conțin idei importante, pe care autorul de teza de doctorat-carte și le asumă nemeritat? Ce cred eu, rezultă, sper, din textul de mai sus. Prin atitudine, repetare a procedurii și importanța ideilor asumate nelegitim, paragrafele-exemplu susțin ideea că, foarte probabil, este vorba de un plagiat care nu poate fi ignorat.

Sunt, însă, sceptic în legătură cu șansele ca cineva din spațiul instituțional al domeniului să ia în seamă un astfel de semnal de îngrijorare și să conducă lucrurile spre eventualele sancțiuni. Mai ales după ce aflu că noile legi ale educației pornesc spre aprobare parlamentară cu permisivitate maximă la plagiat, cu ideea de neacceptat în etica cercetării științifice, că plagiatul la doctorat, după un an de zile de la susținere, poate fi prescris.”

Dumitru Sandu, profesor emerit, Universitatea București, 29 martie 2023.

Context

Judecătorul Daniel Grădinaru a absolvit Facultatea de Drept a Universității București în 1997, instituție unde a primit și o diplomă de master în Științe Penale în anul 2000. A fost judecător la două judecătorii de sector (2000-2006), Tribunalul București (2006-2008), Curtea de Apel București (2008-2016) – unde a fost președinte al Secției Penale și vicepreședinte – și Înalta Curte de Casație și Justiție (2016-2022) – și aici a fost președinte al Secției Penale.

Între 2009 și 2011 și din 2016 a fost asistent și, apoi, lector universitar la Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”. Din 2014 este formator în Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri. A publicat cărți și articole științifice.

Anul trecut, a devenit membru al Consiliului Superior al Magistraturii, iar pe baza voturilor colegilor săi a fost ales, la începutul acestui an, președintele acestui organism. Conform legii, Consiliul este instituția competentă în ceea ce privește recrutarea, promovarea, transferarea, detașarea, cercetarea disciplinară și eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor și are competență asupra formării inițiale și continue a magistraților, prin coordonarea activității Institutului Național al Magistraturii și a Școlii Naționale de Grefieri.