Petru Suscă, managerul Spitalului Județean de Urgență Cluj, a fost schimbat din funcție de ministrul Sănătății și va fi înlocuit de Claudia Gherman, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie. Petru Suscă a ocupat această funcție vreme de 7 ani.

De asemenea, componenţa Consiliului de Administraţie a fost modificată astfel: Marius Ionuţ Ungureanu, Călin George Dindelegan şi Simona Rednic, toţi în calitate de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii.

Spitalul a fost înființat în anul 1948 și este unul dintre cele mai mari spitale din România. Își desfășoară activitatea în peste 20 clădiri, majoritatea situate în centrul Clujului și are o structură complexă, cu 1592 de paturi organizate în 34 secții clinice cu aproape toate specialitățile medico-chirurgicale (secțiile clinice Chirurgie I, Medicină Internă I, Gastroenterologie, Cardiologie, Ginecologie I și II, Neonatologie, Nefrologie, Chirurgie II, Chirurgie vasculară, Medicină Internă II, Medicină Internă III, ORL, Reumatologie, Dermatologie, Oftalmologie, Chirurgie maxilo-facială I și II, Diabet, Neurochirurgie, Neurologie I și II, Psihiatrie I, II și III, Endocrinologie, Medicina Muncii).

Tot în structura spitalului funcționează o Unitate de Primire Urgențe adulți, precum și un Ambulatoriu compus din cabinete în toate specialitățile corespunzătoare secțiilor clinice. Spitalul are peste 3000 angajați, din care circa 1450 sunt cu studii superioare. Activitatea spitalului este axată pe trei segmente: asistență medicală, învățământ medical universitar și postuniversitar și cercetare științifică medicală.

2 COMENTARII

  1. Ati uitat sa scrieti ca a mai fost director economic mai bine de 5 ani la UMF Iuliu Hatieganu si s-a ocupat de achizitii publice , preturile de achizitie au fost umflate nu cu pompa ci cu trompa … n-am gasit alta rima .
    Nu trebuia demis ci facut direct dosar penal.

  2. Dictónul „Poza face cât o mie de cuvinte”, e depăștit de „Realitatea care bate filmul” ce TREBUIE urmărit aici: https://www.mediafax.ro/coronavirus/podul-umilintei-la-cluj-medicii-pusi-sa-iasa-pe-geam-si-sa-treaca-pe-un-pod-de-lemn-improvizat-explicatia-conducerii-pentru-noul-concept-de-circuit-19050107 Discutăm de cea mai mare unitate sanitară cu paturi din regiunea Cluj nu Borșa, cu atribuţii de „spital regional de urgenţă 1A” de la 1889. Ce nu-i bine (ceva) cu acești manajeri ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.