Șeful Postului de Poliție din Așchileu, Andrei Cordoș, s-a ales cu dosar penal și este cercetat disciplinar de către conducerea IPJ Cluj, după ce a furat 140 de baloți de fân la ferma administrată de societatea AMT Land. Cordoș nu se află la prima abatere de acest fel, după ce, în anul 2017, polițistul a încătușat un suspect și l-a tuns chel, după care l-a scos dezbrăcat în stradă, în toiul iernii.

În loc să-și onoreze jurământul și să-și servească patria cu credință, Andrei Cordoș a trecut de cealaltă parte a baricadei și s-a apucat de găinării. Furtul baloților de fân ar fi avut loc la începutul lunii august, iar investigațiile au fost demarate în urma sesizărilor făcute de reprezentanții AMT Land. După ce Gazeta de Cluj a scris săptămâna trecută că șeful Postului de Poliție din comuna clujeană Așchileu a fost prins la furat, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a transmis că pe numele polițistului a fost deschis un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla. De asemenea, Cordoș este cercetat disciplinar de către superiori. 

„Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, referitoare la o infracțiune săvârșită de un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Compartimentul Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:

În cauză a fost înregistrat un dosar penal, care a fost trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla pentru efectuarea urmăririi penale. 

De asemenea, pe plan intern, conducerea inspectoratului a dispus demararea unei cercetări, urmand ca la finalizare, în funcție de rezultatul acesteia, să fie aplicate măsurile legale.”, au informat reprezentanții IPJ Cluj. 

Cordoș a batjocorit un tânăr în Postul de Poliție

Suntem curioși ce măsuri vor fi luate în urma cercetării demarate de IPJ Cluj, având în vedere că polițistul a fost trimis în judecată, în anul 2019, pentru săvârşirea infracţiunilor de  lipsire de libertate, distrugere, purtare abuzivă şi abuz în serviciu, iar în anul 2022, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, fiind achitat de celelalte infracțiuni. Cu toate acestea, polițistul și-a păstrat funcția de conducere, fiind retrogradat numai pentru o scurtă perioadă de timp. 

Problemele polițistului Cordoș cu legea au început la data de 17 noiembrie 2017, când ar fi exercitat acte de ameninţare şi violenţă fizică asupra unui tânăr  în incinta Postului de Poliţie Comunal Vultureni. Potrivit documentelor cuprinse la dosarul cauzei, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, șeful Postului de Poliție din Așchileu,  a identificat în trafic un tânăr care conducea un scuter pe raza comunei. Polițistul îl cunoștea pe cel care urma să-i devină sac de box și știa că tânărul nu deține permis de conducere, iar mopedul în cauză nu era înregistrat. Astfel, Cordoș și-a luat funcția în serios și a pornit în urmărirea scuterului. După aproximativ o jumătate de kilometru, tânărul s-a oprit și s-a ascuns în curtea unui localnic. Cordoș l-a găsit și l-a rugat să se deplaseze în spatele maşinii de poliţie pentru a efectua un control corporal asupra sa. Însă, tânărul ar fi zbughit-o la fugă. După aproximativ 10-15 metri, Coroș a reuşit să-l prindă și să-l încătușeze. 

Răzbunarea sadică pusă la cale de polițist

Faptul că tânărul nu a fost cooperant, l-a enervat la culme pe polițist care s-a hotărât să-i de o lecție celui care i-a tulburat somnul de prânz.  Ajunși la sediul Postului de Poliție din Așchileu,  Cordoș și o altă polițistă au început să-l audieze pe tânărul prins conducând fără permis, însă pentru că acesta nu își recunoștea fapta, polițiștii au decis să mute audierea la Postul de Poliție din Vultureni, deoarece era frig în birou și nu funcționa calculatorul. 

Ajunși la Vultureni, Cordoș a încercat să-și arate mușchii și l-a lăsat pe tânărul încătușat pe podea,  după care a purtat o discuţie cu acesta referitor la împrejurarea conducerii mopedului neînregistrat, fără a poseda permis de conducere. 

După finalizarea discuției, șeful Postului de Poliție din Așchileu a trecut la nivelul următor și, cu un entuziasm sadic, a început să-și testeze abilitățile de frizer pe tânărul încătușat. Acesta a luat o foarfecă cu care a tuns complet părul de pe scalpul tânărului care încerca din răsputeri să-l convingă pe polițist să se oprească.  Victima și martorii au susținut în fața organelor de anchetă că Andrei Cordoș se dădea de ceasul morții în timp ce-l tundea pe tânăr exclamând: „Vedeţi ce mă faceţi să fac!”.  După ce a terminat demonstrația de putere, polițistul a măturat părul căzut, pe care l-a aruncat în soba aprinsă din biroul respectiv.  Gesturile deplasate făcute de Cordoș nu s-au oprit aici! Acesta l-a dezbrăcat pe bărbat de mai multe articole vestimentare:  o pereche de pantofi, o pereche de ciorapi, o pereche de pantaloni, o pereche de mănuşi, o căciulă, tânărul rămânând în pantaloni de corp (izmene) şi cu îmbrăcămintea purtată în partea superioară a corpului. Cordoș și-a continuat jocul atroce, adresându-i-se cu expresia: „Alege ceva!”, după care a luat perechea de pantofi, perechea de ciorapi, perechea de mănuşi, respectiv căciula, pe care le-a introdus în soba aprinsă, distrugându-le complet prin ardere. Timp în care tânărul privea neputincios de pe podea atitudinea deviantă a polițistului, care i-a spus că-l va descătușa abia la finalul programului. 

Victima polițistului, dată afară dezbrăcată 

Cordoș i-a permis bărbatului să plece abia la sfârșitul programului, când a fost descătușat și dat afară din postul de poliție în toiul iernii. Pentru că hainele îi fuseseră arse, acesta a trebuit să plece spre casă pe jos, până în comuna vecină,  desculț și fără haine care să-l apere de frig. 

Martorii au susținut că niște femei, cărora li s-a făcut milă de tânăr, i-au oferit să poarte o pereche de ciorapi şi o pereche de cizme de cauciuc, dată fiind temperatura scăzută specifică lunii noiembrie. După ce scăpat din ghearele lui Cordoș, tânărul a fost nevoit să meargă aproximativ 2 kilometri pe jos, până la o benzinărie din comuna Vultureni, de unde şi-a apelat telefonic fratele, care s-a deplasat în locul respectiv pentru a-l conduce acasă cu o căruţă. 

În ciuda comportamentului total despasat al lui Andrei Cordoș, care nu a făcut decât să împroaște cu noroi în Poliția Română prin faptele sale, magistrații de la Judecătoria Gherla care l-au judecat pe fond, au stabilit că faptele acestuia prezintă o gravitate redusă, primind doar un avertisment. 

Împotriva sentinţe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla, dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj care au decis să aplice în sarcina polițistului o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 ani. 

3 COMENTARII

  1. Terenul de pe care au fost „furati” balotii de fan este de fapt al politistului, deci nu e nici un furt. Plangerea facuta de AMT Land este fara temei.

    Iar bietul tanar care a fost tuns chel e un tigan care in mod repetat mergea cu mopedul, in dispretul legii, in dipretul politistilor, ca sa nu mai spun ce spunea.

    Deci mai usor cu pianul pe scari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.