Preotul Nicolae Crîngașu explică semnificațiile zilei Marțea Mare și implicit a pildei celor 10 fecioare pentru creștinii care celebrează acum Sărbătorile Pascale

„În Sfânta și Marea zi de Marți, din Săptămâna Patimilor, facem pomenirea celor 10 fecioare, pericopa evanghelică din această zi amintește despre parabola Mântuitorului legată de cele 10 fecioare, dintre care cinci au avut candele un untdelemn și au putut să-și lumineze viața și calea atunci când le trebuia și cinci au avut candele fără untdelemn care s-au stins imediat ce au fost folosite puțin, în așa fel încât au devenit inutile.

Parabola aceasta a celor 10 fecioare pe care Mântuitorul o rostește și care este amintită de Biserică în această zi sfântă, are darul de a-i conștientiza pe credincioși că nu e suficient să ai în mâna ta instrumentele credinței. Trebuie nu doar să le cunoști, ci să le și folosești, într-un fel care să-și facă bine ție, să te ajute pe tine și pe alții, să te apropii de Dumnezeu mai mult și să-ți înțelegi menirea atât în lumea asta trecătoare, cât și în lumea cea veșnică a lui Dumnezeu în care toți suntem chemați”, a spus preotul Nicolae Crângașu.

Instrumentele de care trebuie să te folosești pentru o viață în lumină

„Reamintesc că în parabola celor 10 fecioare, Mântuitorul arată că exista chiar și un dialog între fecioarele numite înțelepte, cele care împreună cu candelele lor au luat și untdelemn în vase, ca să poată să-și aprindă candelele atâta timp cât e nevoie de lumină și celelalte cinci care nu au avut cu ce să-și folosească acest instrument de iluminare sunt considerate nebune sau neînțelepte, pentru că făceau niște lucruri totalmente lipsite de sens.

Nu este suficient să ai posibilitatea aceasta de a te folosi de instrumentele credinței tale dacă nu le pui în practică într-un mod care să-ți lumineze viața.

Lumina candelelor pe care le au fecioarele în mâinile lor, lumina celor cinci fecioare înțelepte care avea candelele bune și luminoase, este lumina învățăturii pe care Dumnezeu le-a revelat-o oamenilor în așa fel încât, luând cunoștință de ea, să poată să și-o însuşească, să și-o aplice în propria viață și în viața socială și prin aceasta viața întreagă să fie din ce în ce mai luminoasă și prin aceasta viața întreagă să fie din ce în ce mai luminoasă, să devină o lumină.

În măsura în care nu folosești decât teoretic această cunoaștere a lui Dumnezeu și a instrumentelor de mântuire pe care ni le-a pus la dispoziție, totul devine inutil și ineficient, motiv pentru care pare o nebunie să ai la îndemână așa o șansă de a te mântui și să nu te folosești de ea pentru faptul că nu ai avut grijă să folosești instrumentele într-un mod cât de poate de practic și rodnic ca prin aceasta să îți câștigi și tu și alții mântuirea”, a mai spus preotul.

Sursa: dcnews

Citește și:De ce Paștele Catolic nu este în aceiași dată cu Paștele Ortodox?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here