Senatul a adoptat azi, 4 februarie, proiectul de lege referitor la  abrogării articolului nr. 276 din Codul penal, cu 107 voturi pentru, cinci voturi împotrivă și zece abțineri, în calitate de primă Cameră sesizată, proiectul urmând a fi transmis Camerei Deputaților.

Articolul 276 din legea nr. 286/2009 din Codul penal, având titlul marginal „presiuni asupra justiției”, incriminează „fapta unei persoane care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declarații publice nereale referitoare la săvârșirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracțiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influența sau intimida”.

„Comisia a stabilit și a dat un vot pe un raport favorabil unui text, unui proiect de lege, inițiat de colegi parlamentari, care vizează abrogarea unui articol din Codul penal, respectiv articolul care îi privea pe cei din media care în timpul proceselor ar fi exprimat puncte de vedere neargumentate, nefundamentate și nereale vis-a-vis de obiectul unei asemenea cauze. Votul a fost unanim în sensul abrogării acestui articol. Raportul Comisiei este în acest sens”, a declarat senatorul PSD Ioan Chelaru, președintele Comisiei Juridice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.