Alexandru Uioreanu, fiul şefului CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat miercuri, 4 iunie, de către Inalta Curte de Casatie si Justitie, la 8 luni de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de droguri.

Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie 2012, fiind acuzat de trafic de droguri, şi a fost reţinut de procurorii DIICOT – Structura Teritorială Cluj.

Fiul lui Horea Uioreanu a fost suspectat că a fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în acelaşi dosar, de Tribunalul Cluj. Instanţa arăta în motivarea sentinţei că „Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc şi, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane”.

În 23 ianuarie 2013, Alexandru Uioreanu a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, iar în 27 martie 2013 a fost condamnat de Tribunalul Cluj la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri. Sentinţa a fost atacată cu apel atât de Uioreanu, cât şi de procurorii DIICOT Cluj.

Curtea de Apel Cluj a hotărât, 13 septembrie 2013, condamnarea lui Alexandru Uioreanu la o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să schimbe sentinţa.
În acelaşi dosar au fost condamnaţi şi fraţii Ferenc Nagy şi Gyongyver Nagy, cei care, spuneau anchetatorii, aduceau drogurile din Ungaria. Primul dintre ei a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce al doilea a primit o pedeapsă de doi ani şi patru luni, tot cu suspendare.

 

 

 

Tatăl lui Alexandru Uioreanu, Horea Uioreanu, este arestat in acest moment pentru fapte de corupţie.

 

Potrivit DNA, Uioreanu este urmărit penal pentru cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (două acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.