Preşedintele sârb, Tomislav Nikolic, a declarat marţi seara, în cadrul unor convorbiri la Belgrad cu ministrul slovac de externe, Miroslav Lajcak, că Serbia este gata să implementeze toate acordurile obţinute în dialogul cu Priştina, relatează agenţia Tanjug. Şeful diplomaţiei slovace a afirmat că ţara sa susţine ideea acordării unei date Serbiei pentru începerea negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană la sfârşitul lunii iunie, fără alte noi condiţii.
Până acum, Serbia a întreprins o mulţime de acţiuni responsabile în soluţionarea problemei Kosovo şi instaurarea unei stabilităţi durabile în această parte a Europei, a afirmat Lajcak, exprimându-şi încrederea că nu va fi nici o ţară din UE care să susţină că există vreun obstacol în calea deschiderii negocierilor cu Serbia.

Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.