Un serial inedit s-a filmat chiar în Cluj, după ce mai mulți oameni pasionați de cinematografie și cultură s-au implicat și au făcut tot ce au putut pentru ca visul lor să devină realitate. Sub forma unui sitcom cu vampiri, serialul e departe de clișeele cu care ne-am obișnuit cu toții, abordând o perspectivă complet nouă, proaspătă. Despre cum a luat naștere întregul proiect și, mai ales, despre cât de tare s-a mobilizat echipa, lipsa finanțărilor nefiind o problemă, am discutat cu Bianca Tămaș, cea care a scris scenariul, dar și autoarea a altor patru romane.

Rețeta succesului nu stă în sponsori, ci în pasiune

„Toată povestea a început în 2020, în vară, când Ioana Moldovan, o prietenă a mea care a terminat actoria, a venit și a zis «Eu vreau să fac un serial. Ne-adunăm în oraș. Mai mulți.» și am spus «foarte tare». Mi-a zis subiectul și m-am gândit că da, ar prinde, că vrea despre vampiri, dar vrea altceva… și după ceva vreme m-a întrebat dacă n-aș vrea să scriu scenariul. Inițial, am fost mai mulți la scenariu, dar am rămas doar eu. Ideea serialului e că avem niște vampiri care vor să poată să fie ei înșiși, să nu se mai ascundă, și-atunci merg să dea un casting pentru un serial cu vampiri. L-am făcut în stil sitcom, adică așa l-a gândit Ioana, în stil sitcom, episoade scurte. Am început să lucrăm la scenariu prin septembrie 2020 și l-am terminat undeva pe la Crăciun. Apoi, anul acesta, am făcut casting, am dat un anunț pe Facebook «căutăm actori». Trebuie înțeles că, totuși, noi nu am avut sponsori mari în spate, nu am avut finanțări, mama Ioanei e cel mai mare sponsor al nostru, am pus cam toți bani ca să iasă episodul pilot. Când am făcut anunțul că noi căutăm actori am zis să fim din start transparenți, că nu avem cu ce să-i plătim, deci dacă vor să se implice voluntar, sunt bineveniți.”

Echipa de filmare s-a mobilizat și a venit din UK

Deși lipsa sponsorilor și a finanțărilor i-ar fi făcut pe cei mai mulți să abandoneze planul, echipa nu s-a dat bătută, ba chiar a fost și mai motivată să transforme în realitate ceea ce și-a imaginat. De altfel, au fost foarte mulți oameni receptivi, cărora le-a surâs ideea, și au hotărât să se implice în proiect, fără să aștepte nimic la schimb. Mai mult decât atât, printre cei care s-au oferit să-i ajute se află și echipa de filmare din Anglia (formula finală fiind acum completă), care a venit pe gratis pentru acest proiect, după cum ne povestește Bianca Tămaș: „Printre fetele care au participat la casting a fost și Manuela Palfi, care studiază la Coventry University. Fiind studentă în Anglia, a vorbit cu un profesor al ei, i-a zis că avem nevoie de regizor, că nu aveam regizor și, deși regizase până acum doar teatru, a fost curios ce iese. A început să studieze, să se documenteze despre filmele cu vampiri și s-a făcut o echipă și acolo, în Anglia, și ne-au ajutat foarte mult, și cu idei, și cu niște mici modificări pe text, au venit în România, special pentru asta, și am început să filmăm. Acest prim episod a fost făcut în parteneriat cu Universitatea din Coventry, cu Teatrul Național din Cluj și cu Facultatea de Teatru și Film din Cluj.”

Destinație finală: Netflix

După atâta muncă, echipa speră ca serialul să ajungă difuzat pe Netflix, lucru pentru care le ținem pumnii și îi susținem: „După ce o să găsim o casă de producție, care să-l ia și să-l vândă, practic, noi sperăm să ajungă la Netflix, acesta fiind scopul nostru. Sperăm că le va plăcea ideea noastră și că vor vrea să continuăm.”, a mai precizat scenarista. 

Peripețiile din timpul filmărilor

Se știe deja că să faci un film nu-i lucru ușor. Dar ce faci când tocmai echipa de filmare se trezește într-un sitcom? Bianca Tămaș ne-a relatat peripețiile prin care au trecut cu toții în timpul filmărilor și câtă muncă și determinare au fost la mijloc, de fapt:

„Noi vrem să-i facem pe oameni să râdă, de aceea am vrut să fie comedie, nu ceva serios, am mers cu vampiri pentru că, până la urmă, oricât de nemulțumiți, de acizi și de orgolioși ar fi unii, când pomenești în afară de România, prima replică este Dracula. Am avut, în schimb, tot felul de peripeții. Știam că avem nevoie de o mașină veche, rusească, tip Lada și nu pot să explic cât de greu a fost să facem rost de una. Victor Negheduș a reușit să ne facă rost de una. Când trebuia să mergem la București după ea, ei bine, omul cu Lada nu i-a mai răspuns la telefon, la mesaje, la absolut nimic. Și cu două zile înainte de filmări ne-am trezit că nu avem personajul principal, vorba vine, că Lada a ajuns cumva să fie personaj. Mai ales că oamenii erau pregătiți cu bagajele să vină din Anglia, biletele erau cumpărate, cazările erau rezervate, dacă nu și plătite. Până la urmă, a reușit să facă rost de o altă Lada din județul Hunedoara. Ei bine, i s-a stricat Lada pe autostradă. Și noi l-am sunat pe proprietar, proprietarul a venit cu un electrician și a zis că s-a dus contactul la Ladă. A doua dimineață trebuia să fie cu ea la filmări. Și i-a zis «ai aici două fire, și cu astea două fire poți s-o pornești». Știi, ca-n filme, cum pornesc cei care fură mașinile, așa trebuia și Victor să pornească mașina de fiecare dată, cu firele. Până la urmă a ajuns cu ea. Apoi a nins și s-a filmat afară. Cred că asta a fost cel mai crunt pentru actori și echipă. Lada era prinsă pe o platformă, echipa tehnică era într-o dubă, mergea în fața platformei că de acolo filmau, filmau prin parbriz. Și se tot acoperea parbrizul cu zăpadă, și se aburea, și tot ne chinuiam să-l ștergem, să-l dezaburim. A fost multă muncă.”, a conchis aceasta.

Echipa care a reușit să facă reală întreaga poveste este formată din:

Ioana Moldovan – producătoare și actriță

Bianca Tămaș – scenaristă

Gabriela Lysicanova – producătoare

Thomas Gorman – regizor

Finley Wilson – actor

Bogdan Iudean – actor

Loredana Daroczi – actriță

Manuela Palfi – actriță

Matei Ioan Rotaru – actor

Victor Hegedüs – actor

Vlad Marin – actor

Ionuț Caras – actor

Alexandra Neag – actriță

Alexandra Josanu – actriță

Duncan McKee – actor

Vlad Braga – fotograf de platou

Bogdan Csalai – director de imagine

Raul Stan – editor film

Kieran Steward – designer costume

Simona Litvinskaite – make-up artist și actriță

Tommy Turos – operator

Irina Constantin – asistentă producție

Raul Pipaș – asistent producție

Fotografiile au fost realizate de Vlad Braga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.