Tulburata noastră viață politică internă, latină și balcanică în același timp, infirmă măcar parțial pactul de coabitare între președinte și premier, afectând negativ climatul de stabilitate internă de care s-a prevalat Victor Ponta în timpul discuțiilor avute cu doamna Angela Merkel și alți lideri europeni. Dacă unele fricțiuni sunt inevitabile și își au originea încă din 2004, când PSD a pierdut puterea, putându-se rezolva ”totuși” într-un cadru constituțional și potrivit înțelegerii convenite la Cotroceni între cei doi reprezentanți ai puterii executive, altele sunt artificiale fiind consecința faptului că atât Băsescu cât și Ponta sunt foarte vocali. Deopotrivă, sunt dependenți de dorința de a se vedea pe micul ecran de nenumărate ori. O să încerc să ofer două exemple.
Băsescu a declarat ferm că, până la sfârșitul săptămânii în care s-a făcut propunerea ca Ovidiu Silaghi să ocupe fotoliul de ministru al Transporturilor, va spune dacă îl acceptă sau nu. Când a ajuns la scadență promisiunea și-a amânat răspunsul cu 45 de zile, limita maximă a interimatului lui Victor Ponta la minister, ca acesta din urmă să finalizeze procedura de privatizare a companiei CFR Marfă. Sunt convins că privatizarea CFR Marfă este un lucru deosebit de important, fiind, printre altele, una dintre promisiunile neonorate de România în relațiile cu organismele internaționale, dar atitudinea președintelui o consider una șicanatorie. Indiferent ce privatizare eșuează pe timpul când interimar este Ponta sau ministrul titular o altă persoană, consecințele vor fi aceleași. Am credința că o oarecare erodare a încrederii în premier nu va aduce adeziuni suplimentare la Mișcarea Populară, care se revendică de la Traian Băsescu și nu face altceva decât să fragmenteze opoziția. La finalul celor 45 de zile, probabil că președintele va respinge propunerea lui Victor Ponta și domnul Silaghi nu va fi acceptat. A doua propunere de ministru nu mai poate fi refuzată, potrivit statuărilor Curții Constituționale și atunci te întrebi la ce a mai servit această tevatură, care a creat valuri și instabilitate.
Apropo de operația ”Rambo”, adică aducerea în țară a lui Omar Hayssam, aceasta a fost subiectul unei alte dispute între cei doi parteneri care uneori frizează ridicolul și demonstrează și data aceasta că locvacitatea lui Victor Ponta îi joacă feste. Ieri, 24 iulie, primul ministru a fost întrebat cum comentează știrea difuzată de ”Vocea Rusiei” că Omar Hayssam ar fi fost răpit din Irak. Domnul Ponta nu a confirmat-o, adăugând că atât postul de radio rusesc, cât și Băsescu, se caracterizează prin faptul că au multă fantezie. Asemănarea este neadevărată și nu ține seama deloc că, în vara anului trecut, Vocea Rusiei făcea propagandă pentru PSD și PNL, și nu pentru președinte. De asemenea, un alt sprijinitor al USL, liderul comunist de la Chișinău, Vladimir Voronin, l-a criticat pe Băsescu când, la 13 iulie a.c. a ajuns în capitala Republicii Moldova. Apropierea între Vocea Rusiei și președintele Băsescu nu are nici un temei. Fiind un om politic de stânga, Voronin are mai multe afinități ideologice cu președintele PSD decât cu Băsescu. Disputele acestea exacerbate nu servesc nimănui. Diminuează credibilitatea României și împiedică, printre altele, investiții străine serioase, deoarece cele 10 mld de euro ce vor intra în țară până la finele anului curent, promise de Ponta, sunt o ipoteză total fantezistă.
Campania electorală pentru europarlamentare și președinție a început prea devreme. Consecințele acestei politici mioape se repercutează asupra fiecăruia dintre noi, care suportăm fără cârtire prețurile la gaz metan și o inflație record, în pofida faptului că se prognozează o recoltă record. Ce bine este că avem și semne bune.
Oricum, coabitarea este puternic zdruncinată și ar fi păcat ca încă un proiect util de conduită politică să eșueze. În rest, vorba celor de la Europa Liberă, să auzim de bine!
25 iulie 2013
Adrian Man
