O fată de 16 ani a fost împușcată mortal de tatăl ei, care a confundat-o cu un intrus. S-a întâmplat în Ohio, miercuri dimineață, când bărbatul a auzit zgomote din zona garajului. A tras mai multe focuri de armă spre persoana aflată în interior, iar unul dintre ele a lovit-o pe adolescentă în piept.

Fata, pe nume Janae Hairston, a murit miercuri la un spital din Columbus la aproximativ o oră după ce a fost împușcată în garajul casei părinților ei, de pe Piper Bend Drive.

Într-un apel de opt minute la 911, mama fetei îi spune dispecerului că soțul ei a împușcat-o accidental pe fiica lor. Isterică, femeia cerea să vină urgent o ambulanță, în timp ce tatăl fetei îi repeta continuu acesteia ”Respiră, iubito, respiră!”, scrie NBC News.

Americanul și-a omorât din greșeală fiica, în garaj

„Soțul meu a făcut o greșeală și a împușcat-o pentru că a crezut că este un intrus”, a spus mama fetei. „Ea era în garajul nostru și soțul meu pur și simplu nu știa ce se întâmplă. Oh, Doamne!”

Poliția a ajuns la domiciliul familiei la aproximativ șase minute după ce a fost făcut apelul la 911. Acolo au găsit adolescenta împușcată în piept.

Recomandările polițiștilor după tragedia din Ohio

Divizia de Poliție Columbus a spus, într-un tweet, că nu au fost depuse acuzații și că ancheta a fost înaintată Procuraturii Comitatului Franklin pentru revizuire.

”Atunci când apeşi pe trăgaci, este extrem de important să ştii cine este ţinta”, a declarat un reprezentant al poliţiei la postul local ABC6 Columbus.

Tragedia vine la câteva zile după ce un ofițer de poliție din Carolina de Nord și-a împușcat fiul de 15 ani în cap, în ceea ce se crede că a fost un accident. Băiatul a supraviețuit, însă este în continuare în stare critică.

Ofițerul lucrează pentru Departamentul de Poliție din Jacksonville și se află în concediu administrativ.


sursa: observatornews.ro

Citește și: Și-a atacat soția și fiica de 16 ani cu un cuțit. Agresorul avea ordin de restricție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.