Asociația Accept, un ONG care promovează drepturile comunității LGBTQ+, a anunțat că va organiza parada „Bucharest Pride 2021”. Evenimentul va avea loc în intervalul 9-14 august, o perioadă extrem de însemnată pentru creștini, care coincide cu postul Adormirii Maicii Domnului. Parada nu este văzută cu ochi buni de românii care adoptă o atitudine conservatoare, fiind considerată o formă de sfidare și de instigare a creștinilor și nicidecum o coincidență. Rețelele de socializare au devenit un câmp de luptă pentru cei ce susțin comunitatea LGBTQ+ și opozanți, iar reacțiile ostile la adresa mișcării minorităților sexuale nu au întârziat să apară. În acest context, am cerut părerea IPS Andrei Andreicuț și a câtorva politicieni care și-au expus punctul de vedere în ceea ce privește asocierea evenimentului dedicat homosexualilor și postul Adormirii Maicii Domnului.
„Ne rugăm Lui Dumnezeu să-i îndrepte. Nu urâm pe nimeni!”
Înalt Prea Sfinţitul Andrei Andreicuț a abordat cu blândețe și compasiune subiectul și a afirmat că își dă silința să îi aducă pe calea cea bună pe cei ce au alte convingeri sexuale, decât cele pe care le promovează creștinismul.
„În orice caz, să le dea Dumnezeu minte la toți oamenii și să fie cuminți, să fie buni, să se realizeze frumos, să întemeieze familii bune, oh, Doamne, cât am vrea. Noi ne dăm toată silința, cât putem, să-i educăm pe tineri să fie oameni normali, realizați frumos, oameni care întemeiază cămine și care își fac o profesie așa cum se cuvine, noi asta încercăm, nu urâm pe nimeni. Am vrea să-i vedem pe toți mergând pe calea cea normală și bună. Cum am spus, ne dăm toată silința să îi ducem pe calea cea bună, să vadă ce frumoasă e viața normală, să îi putem face și pe ei să aibă o viață normală. Ne rugăm Lui Dumnezeu să-i îndrepte.” a declarat IPS Andrei Andreicuț.
„Ar fi putut găsi o perioadă mai bună a anului pentru a nu lăsa loc la astfel de interpretări”
Deputatul PNL, Ioan Sabin Sărmaș, a declarat că cel mai probabil organizarea evenimentului în această perioadă atât de însemnată pentru români este doar o coincidență, iar dacă susținătorii LGBTQ+ au ales această dată intenționat pentru a provoca sau pentru a sfida creștinii și-ar face singuri un mare deserviciu.
„Cred că cei care organizează doresc cu adevărat să promoveze acceptarea diversității și au un minim de inteligență nu fac gesturi de sfidare, pentru că astea în mod inevitabil, se întorc împotriva lor, deci cel mai probabil este doar o coincidență, astfel cei care ar avea de pierdut ar fi numai membrii comunității LGBTQ+, nu altcineva. Până la urmă aceasta este o formă de a se exprima, sigur că ar fi putut găsi o perioadă mai bună a anului pentru a nu lăsa loc la astfel de interpretări și pentru a evita orice posibilă tensiune, pentru că românii sunt extrem de netoleranți cu orice tip de minorități, nu doar cele sexuale” ne-a transmis Ioan Sabin Sărmaș.
„Nu se pot aștepta la toleranță din partea societății”
Senatorul PSD, Vasile Dîncu, fost de acord să ne ofere o părere cu privire la acest subiect, atât din calitatea sa de politician, cât și din cea de sociolog. Acesta crede că evenimentul este un act de sfidare la adresa majorității și comunitatea LGBTQ+ a ales această dată pentru a provoca un scandal.
„Puteau să aleagă un alt moment ca să-și exprime valorile și credințele, să-și facă publică cauza. Se putea și într-o altă dată. Faptul că acest eveniment are loc într-o sărbătoare ortodoxă este un act de sfidare a majorității și o încercare de a crea scandal. Caută o reacție din partea celorlalți. Cred că este un lucru total nepotrivit și nu se pot aștepta la toleranță din partea societății dacă ei sunt intoleranți cu majoritatea.” a declarat Vasile Dîncu.
„Organizarea paradei LGBTIQ+ în această perioadă este o provocare de cea mai joasă speță”
Nici deputatul AUR, Ilie-Alin Coleșa, nu vede cu ochi buni data stabilită pentru parada pro LGBTQ, acesta fiind convins că este o încercare a manifestanților de a-i provoca pe creștini și de a promova o imagine denaturată a ideologiei de gen.. Cu toate acestea, îi îndeamnă pe cei ce nu sunt de acord cu homosexualitatea să nu reacționeze necontrolat și să-i trateze cu empatie pe membrii acestei comunități.
„Organizarea unei parade care promovează homosexualitatea și propaganda LGBTQ are două scopuri principale: de promovare a unei imagini false a homosexualității și de provocare a celor care trăiesc după principii creștine și conservatoare. În primul rând, ea are scopul de a promova o imagine denaturată a ideologiei de gen, aceea de a prezenta ca normală alegerea unui gen diferit de sexul biologic cu care ne-am născut, iar de aici normalizarea stilului de viață care este caracteristic unei asemenea alegeri. Efectul unei asemenea imagini false este acela de a corupe moral și a dezorienta persoana umană. Însă, atunci când persoana umană are o educație creștină, conservatoare, clasică, ea nu mai este atât de vulnerabilă, ea având niște repere foarte clare. Din această cauză principala bătălie pentru mințile și sufletele oamenilor se dă în educație, nu în stradă. Al doilea scop al acestor parade este de provocare. Evident că perioada aleasă, cea a postului Maicii Domnului, nu este întâmplătoare și are scopul de a perverti și murdări climatul stradal și social. Se dorește asocierea murdăriei păcatului cu imaginea Maicii Domnului, pe care noi o recunoaștem ca pe adevărata noastră mamă sufletească. Ea este cel mai pur exemplu, pe deplin uman, de curăției, de rugăciune, de smerenie, de faptă și de cuvânt. Ca o adevărată maică, ea este cea mai grabnic ajutătoare al oricărui om, de la analfabet la academician, de la drogat la virtuos. Ca atare, organizarea paradei LGBTIQ+ în această perioadă este o provocare de cea mai joasă speță. Părerea mea este că răspunsul nostru, al creștinilor, al conservatorilor este de ignorare a manifestărilor provocatoare și indecente. Nu trebuie să cădem în această capcană. Orice contra manifestare de răspuns, de condamnare, în același loc sau timp, mi se pare inoportună. La rău să răspundem cu bine, la urât cu frumos, la minciună cu adevăr. Să ne mobilizăm să trăim acest post: să cunoaștem viața Maicii Domnului, să ne cunoaștem credința să o aplicăm: să postim după puteri, să participăm la slujbe, să ne împărtășim.
Vom face și noi, creștinii, manifestările și marșurile noastre, dar ele sunt după total altă matrice decât cele menționate. Iar în privința fraților noștri căzuți între tâlharii sufletului, adică a celor care au căzut în păcatul homosexualității, trebuie să avem multă empatie, știind iadul sufletesc în care se găsesc. Trebuie să spunem adevărul, dar într-un mod prin care să nu-i îndepărtăm.” a declarat Ilie-Alin Coleșa.
Este aberant ! Adica cei care participa la parada nu sunt tot crestini ? Sunt de de alta religie ? Adica minoritatile nu trebuie sa se simta sfidate ca Adormirea Maicii Domnului este in perioada cand vor sa faca ei parada , dar „conservatorii ” se simt sfidati ca se face parada in perioada asta a Adormirii Maicii Domnului ? Asta este deja ipocrizie. Parada promoveaza diversitatea si acceptarea minoritatilor sexuale ,nu obliga pe nimeni sa devina ca ei. In schimb pare se ca asa zisi „crestini” conservatori spun ca nu-i urasc pe cei din minoritatile sexuale , isi impun regulile mai mereu intr-un mod agresiv. Minoritatile sexulale le spun lor sa schimbe data la Adormirii Maicii Domnului? Este ipocrizie si atata vreme cat omul nu este lasat sa-si aleaga propiile valori , ne aflam inca intr-o forma de comunism propagata de conservatorii crestini.