Alaltăieri am reclamat public faptul că guvernul Ciucă avea pe ordinea de zi prelungirea acordului de concesionare al Petrom-OMV pentru extracția de petrol și gaze până-n 2042, deși aranjamentul OMV cu statul român expiră abia în 2027 (Gușă: Herr Iohannis le mai face un cadou “verișorilor” săi austrieci de la OMV, l-a pus azi pe Ciucă să prelungească concesiunea pentru extracția de petrol și gaze până-n 2042!! Iar noi, PROȘTII, îi ceream să naționalizeze PETROM-OMV … – Solid News). Și alte instituții de presă au expus tărășenia, iar ieri purtătorul de cuvânt al guvernului a recunoscut că decizia se afla pe ordinea de zi a ședinței, dar a fost amânată in extremis. Presupunerea mea e că Iohannis, nefiind sigur că viitorul guvern Ciolacu va mai accepta să aprobe aberanta hotărâre de guvern ce favorizează OMV și păgubește statul român, l-a forțat pe Ciucă să impună acum decizia, care n-a mai fost însă în stare s-o facă, tocmai din cauza faptului că scandalul a fost expus de presă.

Aseară, în emisiunea de la Realitatea Plus, profesorul Petrișor Peiu a descris la tablă în mod clar procedura prin care OMV a fost scutit de plata taxei de solidaritate, calculată conform deciziei UE la cca 1 miliard de euro. Iohannis a intervenit în procedura legislativă întorcând la Parlament legea ce viza plata taxei de către Petrom-OMV, oferindu-le astfel austriecilor posibilitatea de a-și publica bilanțul, scăpând astfel de plata taxei datorată statului român. Ulterior Parlamentul a votat din nou legea, dar cu prevederea referitoare la taxă modificată, OMV trebuind astfel să mai plătească doar o treime din miliardul de euro datorat. Astfel austriecii au fost scutiți de plata către statul român a cca 700 de milioane de euro, sumă care aproape coincide cu cea plătită de către OMV acum 20 de ani, când guvernul Năstase a dat Petrom-ul austriecilor.

N-are rost să mai vorbesc despre felul și dimensiunea ilegalității operate, e clar pentru oricine că suntem în fața unei operațiuni de amploare prin care Iohannis și Parlamentul avantajează o companie străină, păgubind în mod fatal bugetul statului român. Nu există precedent pentru așa ceva în istoria păguboasă a deciziilor politice din România, dar cu siguranță nu are echivalent în nici o țară europeană. Austria, țara care ne-a nedreptățit și umilit în episodul refuzului aderării noastre la Schengen, despre care se vorbea public că trebuie pedepsită și boicotată, inclusiv printr-o naționalizare a Petrom-OMV, a fost în schimb cadorisită cu acești 700 de milioane de euro, și era cât pe ce să-i fie prelungită concesiunea petrolului și gazelor românești până-n 2042, austriecii dovedind astfel că micționează cu boltă pe România. De ce o fac? Pentru că pot și li se permite. De ce pot? Pentru că cel mai important agent de influență al lor este președintele României, căruia Parlamentul nostru n-a îndrăznit să i se opună. De ce Iohannis și Parlamentul nu se sinchisesc să desfășoare asemenea operațiune? Pentru că instituțiile statului ce i-ar putea bloca nu mai funcționează sub deviza ”Servim Patria”, iar cetățenii români au devenit o gloată dezorientată ce-și pot pune de azi o insignă pe care să scrie ”ȘI ABUZAȚI, ȘI CU BANII LUAȚI!”. La cât de tare ne-am îndobitocit, nu exclud ca mulți să prefere pentru insignă un fond de tip roșu-galben-albastru …

Cozmin Gușă

Citește și: Noua „vedetă” pe piaţa imobiliară din Cluj. O anexă lipită de bloc, transformată în apartament, se vinde cu 50.000 de euro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.