Reprezentantii Uniunii Nationale a Studentilor din România si cei ai Uniunii Studentilor din România cer Ministerului Educatiei si Cercetarii ca bursele sa fie majorate cu suta la suta, numarul locurilor de camine sa fie marit si cheltuielile de transport ale studentilor sa fie decontate iar în caz ca aceste revendicari nu vor fi solutionate pâna la 1 octombrie, acestia vor intra în greva generala.

Uniunile studentesti din România a solicitat Ministerului Educatiei majorarea burselor cu suta la suta, marirea numarului locurilor în camine si decontarea cheltuielilor de transport. Studentii au dat termen ca pâna la 1 octombrie sa se solutioneze aceste revendicari iar daca acest lucru nu se va întâmpla, acestia vor intra în greva generala. Reprezentantii Uniunii Nationale a Studentilor din România (UNSR) si cei ai Uniunii Studentilor din România (USR) au avut câte o întâlnire cu toti liderii din tara si au hotarât ca vor recurge la greva daca nu li se rezolva solicitarile. „Nicio bursa nu trebuie sa fie mai mica decât salariul minim pe economie, astfel ca studentul sa poata supravietui”, a precizat Gabriel Petrea, presedintele UNSR, adaugând ca studentii ar trebui sa primeasca minimum 550 de lei. În prezent, bursa este între 220 si 300 de lei, în functie de universitati. George Paduraru, liderul Uniunii Studentilor din România a declarat ca „vrem sa fie facute publice numarul de locuri disponibile si de cereri, precum si numele celor care au primit camin”. Potrivit USR, în anul universitar 2008-2009, 40.000 de studenti ai facultatilor de stat, cu aproximativ 5.000 mai multi dacât anul trecut, nu vor avea locuri în camine.

Revendicari aberante

În replica la revendicarile studentilor, Ministerul Educatiei acuza USR ca nu cunoaste Legea învatamântului si nu face decât sa ameninte, în loc sa caute solutii alaturi de rectorii universitatilor. Potrivit Ministerului, revendicarile studentilor sunt complet nerealiste. Purtatorul de cuvânt al MECT, Mihaela Suciu, a declarat ca „Ministerul a discutat cu o alta asociatie studenteasca, Alianta Nationala a Organizatiilor Strudentesti din România, despre majorarea burselor cu 10%, iar alianta a fost de acord. Cele 10 procente ar fi în plus fata de alte 10 procente, cu cât urmeaza sa se mareasca oricum bursele. Majorarea ceruta de UNSR si USR este aberanta”. Asociatia Nationala a Organizatiilor Studentesti din România a facut o lista de masuri care sa fie conforme cu realitatea si pe care le-a negociat cu MECT. Cresterea cuantumului burselor ceruta de ANOSR este de 10-15%. Nici decontarea abonamentelor de transport în comun nu pare a fi un lucru realizabil pentru Minister. Reprezentantii acestuia reamintesc faptul ca acest lucru s-a încercat în perioada guvernarii PSD, când au aparut neîntelegeri între Ministerul Educatiei si regia de transport, din pricina întârzierii platilor.

Clujenii nu sunt de acord cu OSR

Organizatiile studentesti din Cluj-Napoca nu sunt de acord cu revendicarile propuse de studentii bucuresteni. Bogdan Buta, presedintele Organizatiei Studentesti a Universitatii Tehnice Cluj-Napoca (OSUT) si al Consortiului Organizatiilor Studentesti (COS) din Cluj-Napoca a declarat presei ca „cererile exorbitante si amenintarea cu proteste stradale e o manevra care prinde în presa, însa nu este nici pe departe bine gândita. USR si UNSR nu au obtinut nimic pâna acum“. De asemenea, Bogdan Buta a mai precizat presei: „E foarte greu sa mai scoti acum studentii în strada, sunt prea comozi. În ultima vreme s-a si investit major în camine, asa ca, sincer, nu cred ca se va face o asemenea greva“.

Andreea Mitrica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here