Acordul româno-american, aprobat de CSAT, privind instalarea unui scut antirachetă în România, urmând a fi legiferat de Parlament, atunci când a fost anunţat, se părea că are aprobare unanimă. În aceeaşi zi, domnul Meleşcanu a făcut remarci de bun simţ, care demonstrează că a fost şi rămâne un bun diplomat. În situaţia când ţări ca Iranul sfidează lumea, declarând că este o „putere nucleară” şi că Israelul trebuie şters de pe faţa lumii, asigurarea unui sistem militar, care să ne protejeze de posibile atacuri cu rachete, apare ca un lucru firesc şi necesar.
Ruşii nu trebuie iritaţi, dar nu au dreptul să ne dicteze politica externă. Desigur, au argumente economice serioase, adică gazul metan, dar politica externă a României se face la Bucureşti şi nu în altă parte. Şi dacă ţara noastră ar fi temătoare şi extrem de precaută, nimic nu-i va abate de la politica lor externă tradiţională, care începe încă de la Petru cel Mare. Intrând în NATO, se impune să respectăm regulile jocului alianţei. Este evident că nimeni nu are o poziţie comodă şi de invidiat când încearcă să stea între două luntre. Nu ştiu cum va fi evoluţia lumii pe termen mediu şi lung, dar este evident că trebuie să ne construim, din timp, securitatea. În acest moment, un aliat mai sigur ca SUA nu avem.
Ulterior, s-a comunicat că elemente ale scutului antirachetă se vor instala şi în Bulgaria. Aşa fiind, zona Mării Negre, cu siguranţă, va fi mai sigură.
Reacţia Moscovei la implementarea sistemelor de apărare ale României şi Bulgariei apare ca excesivă. Nimeni nu vrea să atace Federaţia Rusă, cu atât mai mult cu cât, inevitabil, face parte din frontul antiterorism.
Neutre pot fi Austria, Elveţia, Suedia, dar un stat ca România, care se găseşte la graniţa răsăriteană a Uniunii Europene, nu poate să aibă această opţiune.
Dacă reacţia diplomaţilor ruşi este explicabilă, poziţia lui Voronin şi a clicii mafiote de la Tiraspol este în concordanţă cu ceea ce li s-a dispus de stăpânii lor. Procurorul General de la Chişinău a confirmat că România nu a fost implicată în evenimentele petrecute în primăvară în ţara de peste Prut şi, totuşi, Voronin compară înţelegerea româno-americană cu acordul Hitler-Antonescu din 1941, pentru atacarea Uniunii Sovietice. Aici trebuie să facem şi o precizare: coaliţia de la putere în R. Moldova nu este una omogenă şi, de aici, unele rezerve exprimate de Marian Lupu şi declaraţia Preşedintelui interimar că nu se doreşte unirea cu România. Declaraţiile celor doi oameni politici nu trebuie să ne împiedice să avem relaţii bune cu ţara vecină.
Acordul româno-american şi eliberarea celor două tranşe ale împrumutului de către FMI reprezintă cele mai bune veşti de la începutul acestui an. În acest context trebuie înţeles dictonul latin enunţat la începutul editorialului: nu vrem deloc război, ci dorim să-l prevenim.
Ruşii nu trebuie iritaţi, dar nu au dreptul să ne dicteze politica externă. Desigur, au argumente economice serioase, adică gazul metan, dar politica externă a României se face la Bucureşti şi nu în altă parte. Şi dacă ţara noastră ar fi temătoare şi extrem de precaută, nimic nu-i va abate de la politica lor externă tradiţională, care începe încă de la Petru cel Mare. Intrând în NATO, se impune să respectăm regulile jocului alianţei. Este evident că nimeni nu are o poziţie comodă şi de invidiat când încearcă să stea între două luntre. Nu ştiu cum va fi evoluţia lumii pe termen mediu şi lung, dar este evident că trebuie să ne construim, din timp, securitatea. În acest moment, un aliat mai sigur ca SUA nu avem.
Ulterior, s-a comunicat că elemente ale scutului antirachetă se vor instala şi în Bulgaria. Aşa fiind, zona Mării Negre, cu siguranţă, va fi mai sigură.
Reacţia Moscovei la implementarea sistemelor de apărare ale României şi Bulgariei apare ca excesivă. Nimeni nu vrea să atace Federaţia Rusă, cu atât mai mult cu cât, inevitabil, face parte din frontul antiterorism.
Neutre pot fi Austria, Elveţia, Suedia, dar un stat ca România, care se găseşte la graniţa răsăriteană a Uniunii Europene, nu poate să aibă această opţiune.
Dacă reacţia diplomaţilor ruşi este explicabilă, poziţia lui Voronin şi a clicii mafiote de la Tiraspol este în concordanţă cu ceea ce li s-a dispus de stăpânii lor. Procurorul General de la Chişinău a confirmat că România nu a fost implicată în evenimentele petrecute în primăvară în ţara de peste Prut şi, totuşi, Voronin compară înţelegerea româno-americană cu acordul Hitler-Antonescu din 1941, pentru atacarea Uniunii Sovietice. Aici trebuie să facem şi o precizare: coaliţia de la putere în R. Moldova nu este una omogenă şi, de aici, unele rezerve exprimate de Marian Lupu şi declaraţia Preşedintelui interimar că nu se doreşte unirea cu România. Declaraţiile celor doi oameni politici nu trebuie să ne împiedice să avem relaţii bune cu ţara vecină.
Acordul româno-american şi eliberarea celor două tranşe ale împrumutului de către FMI reprezintă cele mai bune veşti de la începutul acestui an. În acest context trebuie înţeles dictonul latin enunţat la începutul editorialului: nu vrem deloc război, ci dorim să-l prevenim.
Adrian Man
18.02.2010
PS. Domnul Baconschi, ministrul nostru de externe, urmează conduita lui Adrian Cioroianu în problema caracterizării romilor, atunci când se află în străinătate. Îmi pare foarte rău pentru dumnealui şi numai pentru că, în trecut, prima rubrică din Dilema pe care o citeam era aceea care-i aparţinea. Fiindcă ştiu că are şi studii teologice, mă gândesc că ar trebui să-şi aducă aminte de cuvintele Psalmistului: „Pune Doamne lacăt gurii mele.”
