La Cluj-Napoca urmează să aibă loc un simpozion de gastroenterologie în zilele de 22 şi 23 martie 2012, la care vor participa specialişti din Germania şi din România, fiind o formulă inedită de simpozion: experţi în domeniul gastroenterologiei şi oncologiei-hematologiei vor prezenta starea actuală din ţările respective privind diagnosticul şi tratamentul  unor boli digestive cu mare răspândire.

Simpozionul se desfăşoară sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj şi a Academiei Germano-Române, o instituţie înfiinţată la Mainz, Germania, cu scopul revigorării relaţiilor tradiţionale germano-române din domeniul ştiinţei, economiei şi culturii. Ceremonia de deschidere a simpozionului va avea loc la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, joi 22 martie orele 18:30. Vor participa reprezentanţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” şi ai Academiei de Muzică din Cluj, ai Academiei Germano-Române şi ai Centrului Cultural German. În programul muzical, punctul central va fi o conferinţă privind boala şi geniul lui Dinu Lipatti, susţinută de Sucharit Bhakdi, profesor de microbiologie şi igienă la Facultatea de Medicină a Universităţii Johannes Gutenberg din Mainz, Germania.

Comunicările ştiinţifice se vor desfăşura pe tot parcursul zilei de vineri 23 martie, în sala de conferinţe a hotelului City Plaza. De la acest simpozion se aşteaptă o mai bună cunoaştere reciprocă, o promovare a cercetării şi experienţei româneşti în patologia digestivă şi o întărire a colaborării în acest domeniu între cele două ţări.

Ne face o deosebită plăcere să vă invităm sa fiţi alături de noi la deschiderea acestui eveniment ştiinţific ce va avea loc joi 22 martie 2012 începând cu orele 18:30 la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.