Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) reacţionează la ceea ce numeşte „o nouă încercare de dezinformare” din partea ministrului Tudorel Toader, precizând că tema duratei mandatului directorilor de penitenciare este una falsă şi ascunde politizarea prin împuterniciri repetate şi, deseori, ilegale a şefilor penitenciarelor. Sindicaliştii spun că legea permite maximum două împuterniciri pentru directorul ANP, Marian Dobrică, iar ministrul a semnat ilegal încă una.

Sindicatul susţine că ministrul Justiţiei „dezinformează grosolan” opinia publică, realitatea fiind că, de când acesta este în funcţie, a blocat concursurile pentru ocuparea posturilor de director de penitenciare după ce le-a anuţat pe site-ul instituţiei, împuternicind, în schimb, într-un mod lipsit de transparenţă, în funcţii de conducere, ofiţeri pe care să-i poată controla discreţionar la fiecare şase luni.

„Tudorel Toader l-a împuternicit ilegal pentru cel ce-al 3-lea mandat în funcţia de director general al ANP pe comisarul şef Marian Dobrică, deşi în urmă cu doar câteva luni se pronunţase n sensul încetării unor astfel de practici ca fiind ilegale, iar directorul general anunţase în Consiliul de conducere al ANP măsuri în acelaşi sens, după discutarea în prealabil a aspectelor tehnice şi a alternativelor cu ministrul”, susţin reprezentanţii FSANP.

Ei spun că au depus o acţiune în instanţă pentru suspendarea şi anularea Ordinului ministrului justiţei 1543/2018 care „acordă în mod ilegal” cea de a treia împutenicire, contrar prevederilor legii şi că a sesizat organele de urmărire penală referitor la infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale, având în vedere că Marian Dobrică îndeplineşte acte legate de o calitate pe care în drept nu o poate avea.

Art. 55 alin. 3 din Legea 293/2004 prevede că „Ofiţerii pot fi împuterniciţi în funcţi de conducere în unitatea în care sunt încadraţi sau în care au fost detaşaţi, împuternicirea pe functie se poate face pentru o perioada de maximum 6 (sase) luni si se poate prelungi, cu acordul scris al acestora, potrivit competentelor, cu încă 6 (sase) luni”, aceste împuterniciri fiind deja acordate din mai 2017, prin OMJ 1377, respectiv noiembrie 2017, prin OMJ 3190, adaugă sursa citată.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat luni că funcţiile de directori ai penitenciarelor sunt ocupate interimar pentru că se aşteaptă schimbarea legii, astfel încât mandatul unui director din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) să fie limitat, ci nu pe perioadă nedeterminată, el spunând că proiectul privind statutul personalului din penitenciare a fost finalizat, se află în Parlament şi a cerut să fie dezbătut în procedură de urgenţă. Toader a afirmat că imediat după adoptarea proiectului vor fi scoase la concurs posturile de conducere din ANP:

Tudorel Toader a anunţat că a fost finalizat proiectul privind statutul personalului din penitenciare, iar angajaţii vor fi denumiţi „poliţişti de penitenciar”, în acest context ministrul arătând că nu este de acord cu faptul că directorii de penitenciare ocupă funcţiile pe perioadă nedeterminată.

„În momentul în care eu am venit ministru al Justiţiei am constatat că statutul funcţionarilor cu statut special din penitenciare prevede următorul lucru: concursul pentru ocuparea funcţiei de director de penitenciar se organizează pe perioadă nedeterminată. Adică cineva ocupă funcţia de director până iese la pensie. Or în România regula este a mandatului determinat. Cel mai mare mandat îl au judecătorii de la Curtea Constituţională, consilierii de la Curtea de Conturi care au nouă ani, după care vin mandate de cinci ani, patru ani, trei ani, dar niciun demnitar al statului nu are mandat pe perioadă nedeterminată. Mie mi se pare normal ca periodic, la patru ani de zile, să fie această scoatere la concurs a posturilor pentru ca acela care este în funcţie să poată ocupa din nou încă un mandat, dar să dăm şanse şi altora care-şi doresc această funcţie”, a spus Tudorel Toader.

În acest context, ministrul Justiţiei a afirmat că a grăbit adoptarea statutului angajaţilor din penitenciare, care se vor numi „poliţişti de penitenciar” şi că a cerut Parlamentului adoptarea în procedură de urgenţă, iar imediat după ce statutul va fi adoptat funcţiile de conducere din sistem vor fi scoase la concurs.

„De aceea am grăbit oarecum elaborarea noului statut de penitenciare şi se va numi Statutul poliţiştilor de penitenciare, ca să intre în familia ocupaţională <>, unde am prevăzut mandate de patru ani cu posibilitatea unui nou mandat. Din momentul în care am venit eu nu am scos niciun post de director la concurs pe perioadă nedeterminată, din acest considerent. Proiectul  de lege este în Parlament şi am cerut procedură de urgenţă. În clipa în care e adoptat, toate posturile vor fi scoase a concurs”, a mai afirmat ministrul Justiţiei.

Iată stenogramele discuțiilor:

Extras din stenograma sedintei din intalnirii de la Ministerul Justitiei dintre Sindicate – ANP si MJ, din data de 8 august 2017

Tudorel Toader – ministrul Justitiei

Sorin Dumitrascu – presedinte Federatia Sindicatelor sin Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP)

Gheorghe Bran – vicepresedinte FSANP

Alti participanti

28:55 Sorin Dumitrascu: Punctul 3. Sunt foarte multe functii de conducere in sistemul penitenciar ocupate prin imputernicire.

30:15 Tudorel Toader: Sa va aduc argument ca nu toate delegarile si detasarile si ocuparile de posturi si functii… Acum doua zile, sau vinerea trecuta, am cerut procurorului general, domnului Lazar sa imi dea pe tot sistemul Ministerului Public situatia delegarilor si detasarilor pentru ca, se pare ca, functioneaza mai mult acest mecanism de ocupare prin delegare, detasare, chiar daca legea zice sase luni plus sase uni si atat, si s-a dat o norma de interpretare, a unei note la care eu sunt profund rezervat. Zice legea…

30:53 Sorin Dumitrascu: Noi ne batem cu asta de cinci, sase ani de zile.

31:02 Gheorghe Bran: Domnu’ ministru, eu v-am adus la cunostinta si in sedinta trecuta aspectul asta ca acel punct de vedere (n.b. nota) este dat chiar de Ministerul Justitiei. Nimeni si nimic nu retine ca acel punct de vedere sa fie…

31:07 Sorin Dumitrascu: Totusi ANP-ul continua asta, fara nicio problema. Va ignora si pe dumneavoastra si pe alti ministri care au spus acelasi lucru, sa stiti!

31:16 Tudorel Toader: Ei au dat o interpretare, au zis asa: legea zice sase luni si inca sase luni, dar nu spune cat. Si atunci sase luni, sase luni, se face o zi pauza si iar sase luni cu sase luni.

31:06 Gheorghe Bran: Asta-i practica.

31:27 Sorin Dumitrascu: Asta noi am criticat-o de o mie de ori. Daca va uitati in toata corespondenta noastra, in permanenta am spus ca ANP-ul pacaleste lege.

31:46 Tudorel Toader: Deci, va asigur ca avem o statistica in cel mai scurt timp. Ce am cerut la Ministerul Public, o sa-mi dea si domnul Dobrica. Ce sunt delegari, detasari azi, dar si istoricul lor. Poti sa ai pe unul detasat azi de acum trei luni, dar el in spate sa mai fi fost de multe ori alte detasari si ii aducem pe fiecare la locul lor. Va asigur ca domnul Dobrica imi va da situatia asta intr-un termen scurt si punem capat.

32:59 Sorin Dumitrascu: Suntem pe aceeasi lungime de unda aici.

*

Extras din stenograma sedintei Consiliului de conducere al Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) din data de 6 decembrie 2017

Marian Dobrica – director general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP)

Cristina Craciun – sef Serviciu Cabinet ANP

Sorin Dumitrascu – presedinte Federatia Sindicatelor sin Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP)

Stefan Teoroc – presedinte Sindicatul National al Lucratorilor din Penitenciare (SNLP)

Alti participanti

21:16 Cristina Craciun: Analizarea posibilitatii ocuparii posturilor vacante de director de unitate prin imputernicire in functie.

21:23 Marian Dobrica: Inainte de treaba asta mai sunt cateva precizari urmare a demersurilor pe care le-am facut catre domnul ministru. Stiti cu totii ca incepand cu 09 decembrie 2016 au fost demarcate o serie de concursuri pentru functia de director de unitate, concursuri care au parcurs toate etapele care tineau de competenta Administratiei Nationale a Penitenciarelor, respectiv, ultima etapa, cea de selectare a dosarelor si am comunicat domnului ministru ca poate sa numeasca comisia de concurs, astfel incat sa finalizam concursul.

21:41 Marian Dobrica: Pana nu iese Statutul, nu o sa deruleze concursul, drept pentru care suntem pusi in situatia sa facem, fie prelungirea imputernicirii pentru cei care sunt pe functie, fie sa identificam alte persoane care isi doresc si pe care ii putem imputernici pe functia de directori din acele unitati.

Pentru colegii care sunt acum imputerniciti in cele 11 unitati, daca am retinut bine, in care directorul nu este titular acolo, vom avea in curand si situatia, situatii in care nu mai putem face prelungirea, in sensul ca el a mai avut anterior si imputernicire si prelungirea imputernicirii.

23:30 Marian Dobrica: Am discutat acest aspect cu domnul ministru si a spus: Nu sunt indeplinite conditiile legale, identificati alte persoane care sa preia unitatea!

23:42 Stefan Teoroc: Cati sunt care au depasit, sa zic, doua…

23:44 Marian Dobrica: Acum imediat urmeaza doua sau trei unitati, dar lucrurile vor merge pe acelasi trend.

23:54 Sorin Dumitrascu: Pai cum, nu ii dam o zi pauza si continua, cum era de obicei

23:59 Marian Dobrica: Pauza dati dumneavoastra la sindicat.

24:03 Sorin Dumitrascu: Cum era pauza… Haideti sa nu ne certam! Eu vorbesc, stiti ca e o problema pe care noi o ridicam de sapte, opt ani si pana acum interpretarea a fost exact inversa. Si as vrea sa stiu: de unde schimbarea asta?! De la ministru?!

24:18 Stefan Teoroc: Ministrul a zis ca daca sunt doua complete (n.b. imputerniciri) nu mai luam pe a treia.

24:19 Sorin Dumitrascu: Deci daca sunt doua de sase luni, numai… Deci se schimba practica, cum ar fi?!

24:20 Marian Dobrica: Asta am spus.

23:54 Marian Dobrica: Am discutat acest lucru cu domnul ministru, v-am comunicat exact…

25:46 Marian Dobrica: Acum putem sa procedam in felul urmator: Pentru cei care au parcurs cele doua etape de imputernicire sa-i luati pe DZU care nu este o situatie cat mai fericita si nici acoperitoare. Sunt riscuri cat si pentru el ca persoana data pe decizie de zi, si pentru noi ca administratie nationala… Si avem varianta a doua: sa identificam alte persoane care ar putea fi imputernicite.

27:13 Sorin Dumitrascu: Dar de ce discutam noi solutii pentru imputerniciri continue, cand am putea sa facem concursurile si gata?! Ca asta e ideea!

29:31 Marian Dobrica: Am vrut ca sa va prezint situatia ca sa o cunoastem acum cu totii si sa stiti ce ar urma in perioada urmatoare.

29:59 Sorin Dumitrascu: OK.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.