Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca anunță că în primul semestru al anului universitar 2020-2021, activitățile didactice se vor desfășura în sistem hibrid, combinând activitățile desfășurate online cu cele onsite, iar căminele de cazare pentru studenți vor fi deschise.

Potrivit Hotărârii Consiliului de Administrație și a Hotărârii Senatului universității, din 21 septembrie 2020, toate activitățile vor fi demarate în condițiile de respectare a regulilor de securitate sanitară prevăzută de legislația în vigoare și adaptată situației locale. 

Cursurile şi seminariile se vor desfășura online, în regim de videoconferință, în timp ce laboratoarele/lucrările practice/proiectele se vor desfășura în sistem hibrid, online și onsite, în campus, precum și în stațiunile/fermele universității, respectiv prin vizite de studiu și plasamente extramurale de studiu la parteneri din mediul socio-economic (ferme, stațiuni de cercetare, fabrici de procesare, clinici, laboratoare, societăți comerciale și instituții publice etc.). 

De asemenea, pentru a minimiza riscurile pandemice, precum și pentru a sprijini studenții, facultățile vor consulta partenerii din mediul socio-economic și vor identifica noi parteneri, în diverse regiuni ale tării, în funcție de domiciliul studenților înmatriculați, în vederea plasamentelor de studiu. Acestea se vor realiza/stabili pe baza de convenții instituționale care vor cuprinde numărul de studenți acceptați, programul de primire, activitățile practice care se vor susține, modul de supervizare al competențelor și abilităților practice acumulate, posibilități de cazare și eventualele costuri în sarcina universității, transmite Stiri de Cluj.

”Studenții vor avea posibilitatea de a alege între locurile de plasament oferite, dar pot face propuneri pentru alte locuri de plasament care vor deveni oficiale doar după realizarea convenției. În funcție de dimensiunile laboratoarelor, facultățile au stabilit numărul maxim de studenți care pot activa în același timp în cadrul acestora. De asemenea, fiecare student va urma module de pregătire practică în campus și în cadrul plasamentelor extramurale, cu durată și alternanță hotărâte de facultăți pentru fiecare program de studiu. Situația pandemică cu care ne confruntăm ne obligă să prioritizăm siguranța studenților și a comunității academice, dar și de a face eforturi pentru a reduce la un minim posibil riscurile de infectare cu noul coronavirus atât pentru studenți și personalul întregii universități, cât și pentru familiile acestora”, a declarat rectorul USAMV Cluj-Napoca, Prof. dr. Cornel Cătoi, potrivit publicației amintite.

Citește continuarea pe Stiri de Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.