În cursul zilei de ieri, 2 aprilie, forțele de ordine au acționat integrat pe raza județului Cluj, în echipaje mixte, pentru impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de alertă.

Astfel, în ultimele 24 de ore, 510 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, militari, ISU și SAJ au desfășurat 337 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel: 32 persoane în carantină, 1.614 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, 37 persoane depistate pozitiv cu Covid-19 din județul Cluj sunt internate în spitale dedicate din municipiul Cluj-Napoca.

Totodată, 7 persoane sunt internate în secția de ATI, din care 3 din județ. Până în acest moment 515 persoane au fost vindecate și externate, din care 415 din județul Cluj, iar 25 persoane și-au pierdut viața, din care 14 din județul Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.