Sociologul Gelu Duminică: Boala de care sufăr e una tare ciudată. Habar nu am dacă o să apuc 47 de ani

Sociologul Gelu Duminică a avut o relatare emoționantă spunând că lucrul care i-a schimbat fundamental modul de a gândi a fost faptul că s-a îmbolnăvit.

„Lucrul care a schimbat fundamental modul meu de a gândi a fost faptul că m-am îmbolnăvit. Chiar dacă nu este o boală care să mă omoare, cel puţin nu imediat, chinurile ei m-au făcut să realizez ce e important şi ce preţuiesc, cu adevărat, în viaţă.

Boala de care sufăr e una tare ciudată. A debutat super-violent şi în mai puţin de 2 săptămâni a fost nevoie de transfuzii de sânge. Chiar dacă toţi cei din jurul meu erau destul de îngrijoraţi de starea mea de sănătate, eu nu am fost deloc speriat. Ştiam că, în cel mai nefericit caz, tata ar fi fost cel care m-ar fi ghidat în lumea de unde nu se întoarce nimeni şi, în mintea mea, asta nu putea fi de rău.

Gândul „cât de rău poate să-mi fie lângă tata?“ m-a făcut să fiu împăcat cu mine însumi şi să realizez cât de mult a contat el pentru mine. Ştiam că nu are de ce să fie supărat pe mine şi că m-ar fi ocrotit şi în lumea de dincolo cel puţin aşa cum a făcut-o în lumea de aici şi asta nu putea decât să mă bucure. Toate aceste gânduri, m-au făcut ca, în cele mai grele momente, să mă amuz de grijile prietenilor mei şi să le ignor temerile. Le-am apreciat prezenţa, căldura şi dragostea fără de care m-aş fi simţit abandonat.

În timp ce sângele din pungile de plastic era transferat în corpul meu, vrând-nevrând, mi-am adus aminte de o mulţime de lucruri. Mi-am adus aminte de iubirile care m-au definit ca om, de zilele de săniuş de pe strada Movilei, de năzbâtiile făcute la mine-n cartier, de petrecerile cu gaşca, de mirosul gogoşilor făcute de mama în zi de sărbătoare, de senzaţia dată de firele de nisip fierbinte între degetele picioarelor şi de fluturii din stomac generaţi de emoţiile plăcute trăite. M-am gândit la viitorul celor dragi, la oamenii care cred în mine şi la Fundaţia în care lucrez.

M-am gândit la munca colegilor mei din comunităţi, la tinerii cu care am lucrat, la oamenii super-mişto cu care Dumnezeu a hărăzit să mă întâlnesc, la vibraţiile sufletului generate de lucrul bine făcut şi la zumzetul dezbaterilor la care am participat. Mi-am reevaluat principiile de viaţă, greşelile, oamenii de lângă mine şi toate cele făcute şi gândite. La toţi, şi la toate, m-am gândit numai cu zâmbetul pe buze şi nimic, chiar absolut nimic, legat de certuri, duşmani sau alte asemenea nimicuri nu au avut loc în mintea şi-n sufletul meu.

Atunci am înţeles cât de mult timp am pierdut pe chestiuni care nu lasă nicio urmă serioasă în existenţa mea şi mi-am promis să creez cât mai multe momente care să-mi provoace zâmbetul, conştient fiind că la următoarea cumpănă va fi nevoie de ele pentru a-mi încălzi sufletul. Timp de 46 de ani am reuşit performanţa nedorită să fac tone de greşeli şi să dezamăgesc o mulţime de oameni. Celor faţă de care am greşit, le ofer sincerele mele scuze.

Am iubit, şi mă bucur că încă o fac; mi-am apărat principiile şi mă rog să nu uit să o fac şi de acum înainte; nu am trecut peste nedreptăţile comise celor din jurul meu, şi am oameni care mă obliga s-o fac şi de acum înainte; am respectat pe cel de lângă mine, chiar şi atunci când el m-a jignit, şi sper să reuşesc să o fac şi pe viitor; nu am făcut rău conştient nimănui, şi mă lupt cu mine însumi să nu o fac vreodată; mi-am cinstit familia şi prietenii cum am ştiut mai bine, şi visez să merit să pot fi în jurul lor până la final; mi-am iubit neamul şi ţara, şi sunt sigur că o voi face şi de acum înainte.

Habar nu am dacă o să apuc 47 de ani, şi nu asta e important, pentru că sunt conştient că sunt la mâna Bunului care poate decide oricând că planul lui cu mine s-a terminat. Îmi propun ca în timpul care mi-e dat să reuşesc să-mi produc cât mai multe amintiri plăcute, să iubesc şi să fiu iubit, să (mă) bucur pe cei din jur, să pot să mă uit în oglindă după ce fac ceea ce fac fără să-mi fie ruşine de mine. Și mai ales să-mi nu-mi dezamăgesc copila…..

PS. că m-au sunat deja câțiva prieteni, trebuie să asigur pe toată lumea că sunt bine. Ceea ce vă doresc și vouă! Numai că e postul Crăciunului și am simțit nevoia să cer iertare. Și să explic…”, a scris sociologul Gelu Duminică pe Facebook.

Citește și: Sondaj. Din ce în ce mai mândri că suntem români. Câți cetățeni arborează tricolorul acasă de Ziua Națională