Gazeta de Cluj a scris despre indiferența și batjocura prin care Primăria Cluj-Napoca își tratează valorile românești, de această dată fiind vorba despre grupul statuar „Școala Ardeleană”. Potrivit imaginilor de pe ZiardeCluj.ro, muncitorii „bagă mare” în lupta cu modernizarea, dar nici urmă de acel soclu.

Reamintim că primarul orașului Cluj-Napoca a reacționat ca ars după ce opinia publică a explodat cu privire la acest caz și a solicitat proiectantului străzii Mihail Kogălniceanu și Comisiei de Monumente ca soluția proiectată (cu soclu) a Grupului statuar „Școala Ardeleană” să fie realizată așa cum a fost înainte de modernizarea străzii. Dacă facem un calcul, de atunci și până acum au trecut aproape două luni, dar soclul tot nu a apărut în zare.

Din nefericire, clujenii se plimbă în jurul grupului statuar cu trotinetele, chiar dacă se lucrează de zor la reabilitarea străzii mai sus menționate.

Reamintim că Primăria Cluj-Napoca va plăti 10 milioane de euro, din bani europeni, pentru modernizarea străzii Mihail Kogălniceanu și a străzilor adiacente, iar până acum, soclul de care toți au spus că o să apară ca printr-o minune a rămas în stadiul de fantasmă.

Citește și: Batjocorirea statuilor marilor români. Grupul statuar „Școala Ardeleană”, așezat pe soclul indiferenței

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.