Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Cluj-Napoca, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii clujeni, după ce a fost prins beat criță la volan, fiind înregistrată concentrația de 1,38 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

„La data de 5 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au reținut pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Cluj-Napoca, depistat conducând un autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

În jurul orei 14.00, un participant la trafic a observat și oprit în trafic, pe strada Fabricii, un autoturism condus de un bărbat, posibil aflat sub influența băuturilor alcoolice.

La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier, care a procedat la testarea bărbatului cu aparatul etilotest, fiind înregistrată concentrația de 1,38 mg./l. alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi prelevate mostre biologice.”, a informat IPJ Cluj.

În baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Citește și: Daniel Morar demonstrează că vicepreședintele PNL a fost arestat după ce s-a internat la psihiatrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.