Neglijența și inconștiența în trafic vor fi pedepsite aspru, după ce Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă, modificarea şi completarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, stabilind noi sancţiuni pentru mai multe abateri de la legislaţia rutieră. 

România se plasează pe primele locuri în topul țărilor europene la capitolul accidente rutiere și mortalitate pe șosele. Numai în primele 7 luni ale anului trecut 932 de oameni au murit, iar alți 2004 au fost răniți în accidente rutiere, principala cauză fiind viteza. Vina este împărțită între autoritățile publice, dar nimeni nu și-o asumă.  Poliția Rutieră efectuează prea puține controale în vederea asigurării respectării legii prin prezența activă a acestora, pe sectoarele de drum cu risc rutier ridicat pentru a menține siguranța și ordinea publică, amenzile sunt date simbolic sau sunt înlocuite cu avertismente, astfel șoferii au toată libertatea să conducă neregulamentar. Sute de mii de români au avut de suferit și din cauza Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), deoarece drumurile nu sunt întreținute corespunzător, marcajele rutiere sunt șterse sau nu sunt deloc, limitatoarele de viteză sunt aproape inexistente, șoselele nu sunt curățate, indicatoarele rutiere și parapeții lipsesc sau sunt degradate, vizibilitatea șoferului este obturată de vegetația de pe marginea drumului, iar gropile și denivelările sunt la ordinea zilei. Nici Ministerul Afacerilor Interne nu scapă de responsabilitatea de a asigura siguranța șoferilor pe șosele, măcar prin montarea unor radare fixe care ar putea să-i determine pe conducătorii auto să nu mai încalce legea, cel puțin din teama că vor fi obligați să scoată niște sume frumușele din buzunar. Cu toate acestea, o mare parte din vină le revine șoferilor care nu țin cont de Codul Rutier, circulă pe drumurile publice cu viteze inimaginabile, agresivitatea în trafic a ajuns la cote alarmante, iar mașinile, care de cele mai multe ori sunt de-o vârstă cu șoferul, nu mai prezintă siguranță.  

Șoferii agresivi în trafic ar putea rămâne 60 de zile fără permis

Se pare că Guvernul s-a săturat să țină ochii închiși în fața sutelor de mii de accidente rutiere și a stabilit sancțiuni mult mai dure pentru cele mai frecvent întâlnite  încălcări ale Codului Rutier. Astfel, potrivit notei de fundamentare, proiectul cuprinde mai multe dispoziţii. În primul rând, vor fi aplicate sancțiuni  menite să reducă comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice. Amenzile pentru șoferii care conduc agresiv vor fi cuprinse între 580 și 725 de lei și ca să se învețe minte vor rămâne și fără permis pentru 30 de zile, iar dacă au provocat un accident, amenda poate ajunge la peste o mie de lei și permisul poate fi suspendat pentru 60 de zile.

Amenzi de până la 2900 de lei pentru cei care circulă pe banda de urgență fără motiv

Nici cei care circulă nejustificat pe banda de urgență a autostrăzii nu vor scăpa de creșterea amenzilor. Dacă până acum amenda era cuprinsă între 580 și 725 de lei, autoritățile au decis să-i ardă la buzunar pe șoferii inconștienți cu o amendă de până la 2900 de lei, iar cele 3 puncte de penalizare se vor înlocui cu suspendarea permisului pentru 90 de zile.

Șoferii care vor executa pe autostradă manevra de întoarcere sau de mers înapoi, vor circula sau traversa de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile, vor  circula în sens contrar direcţiei de mers pe calea unidirecţională riscă să rămână fără permis timp de 120 de zile. În aceeași situație pot ajunge și șoferii care nu respectă regulile pentru trecerea la nivel cu o cale ferată, sancțiunea de suspendare a dreptului de a conduce fiind majorată de la 90 de zile, la 120 de zile.

90 de zile fără permis pentru depășirile neregulamentare

Depășirile neregulamentare se află printre principalele cauze ale accidentelor rutiere. Autoritățile au decis majorarea sancțiunilor și în acest caz iar cei care vor efectua efectuarea manevre de depăşire neregulamentare vor primi amenzi cuprinse între 870 și 1160 de lei, aproape de două ori mai mult ca până acum și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile. În cazul în care șoferul care a efectuat o depășire neregulamentară a provocat și un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, amenzile cresc până la 2.900 de lei, iar permisul va fi suspendat 90 de zile.

Neacordarea de prioritate îi arde la buzunar pe șoferi

Dacă până acum neacordarea de prioritate îi obliga pe șoferi să scoată din buzunar de la 580 de lei până la 725, după noile reglementări, conducătorii auto ar puta plăti de la 870 de lei până la 1160. În acest caz a fost majorat ă și sancțiunea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile, iar dacă produc și un accident cu pagube materiale, amenzile urcă până la 2900 de lei și reținerea permisului pentru 90 de zile.

Sancțiunile au fost majorate și în cazul șoferilor care depășesc limita de viteză maximă admisă cu peste 70 km/h, în acest caz se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile. 

Pentru șoferii care încalcă regulile de circulație privind circulația pe sens opus, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă în urma cărora s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce a fost majorată cu 30 de zile. 

Șoferii care au permise obținute în străinătate și au comis infracțiuni primesc interdicție

De asemenea, autoritățile au reglementat interdicţia de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România, urmare a condamnării penale pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate străină, astfel cei care și-au luat permisul de conducere într-o altă țară, dar încalcă regulile în România și primesc și o condamnare penală, nu vor mai avea voie să conducă pe drumurile publice din România.

Poate noile sancțiuni stabilite de Guvern îi vor ține pe șoferi departe de accidentele rutiere și îi vor determina să respecte legea, cel puțin pentru a nu fi nevoiți să rămână fără permisul de conducere sau să scoată sume colosale din buzunare, însă pe lângă noile modificări aduse Codului Rutier, autoritățile ar trebui să țină cont și de siguranța drumurilor publice, de lipsa controalelor pentru a asigura respectarea legii și menţinerea siguranţei rutiere  şi ordinii publice și nu ar trebui să se bazeze prea mult pe buna credință a șoferilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.