Piaţa Unirii a fost inaugurată astăzi de oficialităţile locale şi judeţene în urma unor investiţii de 5,8 milioane de lei în primă fază. Primarul Sorin Apostu a declarat la deschiderea oficială a pieţii că aceasta a intrat într-o stare a normalităţii. „Deschiderea Pieţii Unirii este un eveniment deosebit de important pentru istoria Clujului pentru că această zonă reprezintă trecut, prezent şi viitor. Astăzi avem o piaţă a oraşului, o piaţă a normalităţii”, a declarat Sorin Apostu. Piaţa Unirii va găzdui evenimente, în special de natură culturală, iar în această zonă Primăria va construi un patinoar şi va monta bradul de iarnă. Prefectul judeţului Cluj Florin Stamatian a declarat că valoarea  pieţei arată europenitatea oraşului. „Valoarea care înconjoară această piaţă arată încă odată că România este o ţară europeană”, a declarat Stamatian. Planurile primăriei municipiului Cluj-Napoca sunt ca până în anul 2010 Piaţa Unirii să se extindă în cadrul celei de-a doua faze a proiectului, iar străzile laterale să fie transformate în pietonale. În această seară începând de la ora 18 va avea loc un concert Pasărea Colibri care va marca deschiderea oficială a pieţei.

Tiberiu Hrihorciuc

1 COMENTARIU

  1. nationalismul comunist al lui Ceausescu dupa 20 de ani s-a transformat intr-o „normalitate” nationalista. Piata Unirii smecherilor isi mentime nostalgia ..si amintiri despre viitor , dar mortii nu va iarta .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.