Senatorul PSD Sorin Bota a iniţiat şi depus ieri, în Parlament, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001privind amenajarea teritoriului şi urbanismului.

„Planul urbanistic general, prin caracterul său strategic fixează repere de dezvoltare pe termen mediu şi lung, deci este recomandat ca numai în cazuri justificate să sufere modificări de amploare. De astfel, în practica europeană acest tip de planuri nu are în general limite temporare. Există suficient de multe unităţi administrativ teritoriale care pe parcursul a 10 ani şi în previziunile pe următorii 10 ani, nu au avut şi nu vor avea o dezvoltare care să justifice o revizuire a PUG, aşa cum impune actuala prevedere, procedură care, poate dura mult în timp şi este consumatoare de resurse. Pentru cazurile excepţionale legea poate pune la dispoziţie instrumentul derogării prin PUZ sau PUD. Pe de altă parte autoritatea locală trebuie să dispună de o oarecare autonomie în luarea deciziilor de dezvoltare”, a motivat senatorul Sorin Bota inițiativa sa legislativă.

Prezenta propunere legislativă urmăreşte sporirea coerenţei prevederilor legale.

Care sunt punctele ce vor fi modificate din Planul Urbanistic General

Art. I . – Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului,

publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, cu

modificările şi completările uletrioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 32, se introduce alineatul (11) şi va avea următorul cuprins:

(11) La emiterea certificatelor de urbanism se va menţiona dacă există sau nu

reglementări a Planului urbanistic zonal care modifică prevederile Planul urbanistic general.

2. La articolul 46, se introduce alineatul (14

vor avea următorul cuprins:

(1) Planul urbanistic general are atât caracter director şi strategic, cât şi caracter de

reglementare şi reprezintă principalul instrument de planificare operaţională, constituind baza

legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare. Fiecare unitate administrativ-
teritorială trebuie să aprobe Planul Urbanistic General cu o valabilitate de 10 ani.

General al Municipiului Bucureşti poate hotărâ:

a) declanşarea procedurii de revizuire a Planului Urbanistic General cu prelungirea

valabilităţii acestuia pe o perioadă de maxim 10 ani.

b) prelungirea perioade de valabilitate a Planului Urbanistic General, pe o perioadă de

10 ani cu avizul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru municipii

sau al Consiliului Judeţean pentru oraşe şi comune. Plan urbanistic zonal va fi de 5 ani.

Pe parcursul perioadei de valabilitate, în funcţie de evoluţia previzibilă a factorilor

Termenul pentru implementarea modificărilor urbanistice prevăzute într-un Plan

maxim 2 ani pentru finalizarea lucrărilor prevăzute. Dacă modificările prevăzute de Planul

urbanistic de detaliu şi/sau Planul urbanistic zonal sunt realizate, Planul urbanistic general se

va modifica automat în mod corespunzător.

3. La articolul 48, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(1) Planul urbanistic de detaliu are caracter de reglementare specific pentru o parcelă

în relaţie cu parcelele învecinate. Planul urbanistic de detaliu detaliază modul specific de

construire în raport cu funcţionarea zonei şi cu identitatea arhitecturală a acestuia.

(2) Planul urbanistic de detaliu este instrumentul de proiectare urbană care poate

modifica documentaţiile de urbanism superioare în ce priveşte retragerile faţă de limitele

laterale şi posterioare ale parcelei , procentul de ocupare a terenului şi stabileşte accesele

auto, conformarea arhitectural-volumetrică, modul de ocupare a terenului, designul spaţiilor

publice.

4. La articolul 56, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) Avizarea documenţiilor din domeniul amenajărilor teritoriului şi urbanism, cu

excepţia Planului urbanistic zonal şi al Planului urbanistic de detaliu promovate de persone

fizice sau juridice de drept privat, se face fără perceperea unor taxe.

5. Articolul 62 alineatul (11

6. La articolul 65, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1) În absenţa planului de amenajare a teritoriului judeţean şi/sau după caz, a Planului

urbanistic general aprobate pe teritoriile aferente se pot emite autorizaţii de construire pe baza

Planurilor urbanistice zonale sau de detaliu în vigoare sau promovate în acest scop.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.