SOS Cluj a lansat  petiția SOS Parcul Babeș, care, pana la acest moment, a adunat peste 1.000 de semnături pe internet. SOS Cluj semnaleaza greselile de conceptie in reamenajarea parcului.
Astfel, semnatarii petitiei considera ca Parcul Iuliu Hațieganu (Parcul Babeș) merită pus pe agenda publică, pentru că este cel mai mare parc al orașului. Dincolo de intențiile bune ale UBB, s-au realizat greșeli atât în partea de concepție a reabilitării (de ex, înlocuirea aleilor unui parc sportiv cu dale de piatră, borduri și asfalt), cât și în partea de execuție (copaci sănătoși tăiați, nu doar nesănătoși și rădăcini de copaci secționate pentru instalarea conductelor).
Erorile puteau fi evitate sau diminuate dacă planul de reabilitare al unui bun public era pus în dezbatere publică, așa cum se întâmplă în democrațiile consolidate.
Totuși, cea mai importantă miză este deschiderea parcului spre Someș, Canalul Morii, către cele două cartiere mari din apropiere: Mănăștur și Grigorescu.
Spicuim din comentariile petiției:
„Spuneti NU asfaltarii parcului Babes!!!”

„Nu imi vine sa cred ca deranjeaza atat de tare spatiul verde,copacii si oxigenul pur !!!am copilarit in acest parc, aici am invatat pt prima data sa lovesc in minge,aici am facut studiile superioare si tot aici ma duc si in ziua de astazi la miscare sau recreere ! mi-se rupe inima cand vad cum se raresc copacii, cum dispare tot mai mult spatiul verde, cum asfaltul si betonul ia tot mai multa amploare in acest parc splendid! nici nu va dati seama( aici ma refer la autoritati care permit asemenea lucruri) ce inseamna acest parc, multe orase suspina dupa asa ceva iar dumneavoastra urmariti in continuoare interesul dumneavoastra si a altor cativa cetateni care au de castigat de pe urma acestor manevre de distrugere a parcului! imi este jena ca avem asemenea conducatori al acestui oras care permit asa ceva!!!RUSINE AUTORITATILOR!RUSINE ACELORA CARE PARTICIPA LA DISTRUGEREA ACESTUI PARC !!!”

„Avem nevoie de natura ca de aer. Incetati sa betonati tot ce e verde in orasul acesta.”

„Sunt din Iasi, dar am semnat petitia pentru ca sunt sigura ca in fiecare oras exista persoane atasate de un anumit loc, iar cand cei de la putere vor sa-l distruga/ „remodeleze” , fiecare din noi ar incerca sa opreasca acest lucru. Sper sa fie luata in seama fiecare semnatura. Bafta si sper sa reusiti sa salvati parcul.”

„Pana au inceput lucrarile mergeam cu copilul in parcul Babes. Se pare ca va trebui sa schimb locul de promenada. Edilii clujeni sa mearga in parcuri in Germania si unde sunt drumuri de pamant si in Anglia si sa vada ca oamenii stau se sta pe iarba (ca de aia este parc public). Nimeni nu toarna betoane si nu taie copacii fara noima. La noi au aranjat deja parcul central, deci se poate…”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.