Centura de ocolire Timișoara-Sud, o șosea de 26 de kilometri cu cinci intersecții, trei noduri rutiere, trei poduri, șapte pasaje și două parcări, este pregătită pentru inaugurare. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a anunțat vineri că noul drum va fi deschis traficului marți, 10 septembrie.

„Săptămâna viitoare se va da drumul la circulație. Nu vreau festivități, tăieri de panglici, pur și simplu se va deschide traficul. Timișoara așteaptă acest obiectiv de vreo 15 ani. În 2008, când eram viceprimar, s-a realizat un studiu de fezabilitate, iar în 2010 a început proiectarea centurii. Proiectul a fost finalizat în 2011. Din 2011 până în 2017, când am întrebat într-o ședință de guvern ce se întâmplă cu centura Timișoarei, nu s-a întâmplat absolut nimic. În 2017 s-a lansat licitația, în 2018 a fost desemnat un câștigător care, din păcate, nu și-a făcut treaba, iar în 2022 am reziliat contractul. Într-un an de zile, jumătate din proiectul Timișoara-Sud a fost finalizat”, a declarat Sorin Grindeanu.

Pre-inaugurarea organizată de echipa lui Grindeanu a inclus un grup de câțiva zecei de motocicliști din mai multe cluburi din Timișoara, care au făcut o tură pe noul drum.

Soșeaua Timișoara-Sud FOTO Ștefan Both

Până la deschiderea traficului, muncitorii mai au de efectuat câteva lucrări minore la pasajul de pe Calea Șagului, precum și lucrări de marcaj.

„Repet ce am spus și la inaugurarea aeroportului: după foarte mult timp, oamenii politici nu vin doar cu schițe și proiecte, ci cu realizări concrete. Este, poate, cel mai important proiect de infrastructură pe care îl așteptăm de 15-20 de ani – centura de ocolire Sud a Timișoarei. Și nu ne oprim aici, avem și alte proiecte de infrastructură pe care le vom anunța în perioada următoare”, a declarat Alfred Simonis, care va prelua funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș în această toamnă.

Soșeaua Timișoara-Sud FOTO Ștefan Both

Un proiect care s-a născut greu

Construcția șoselei de centură Timișoara-Sud a început în martie 2020, iar conform proiectului, lucrările ar fi trebuit să se finalizeze în 24 de luni, adică până în vara anului 2022 – cu finanțare de la Uniunea Europeană. Cu toate acestea, italienii de la Tirrena Scavi, care câștigaseră licitația, nu s-au mobilizat. După mai multe avertismente și „cartonașe galbene”, contractul a fost reziliat în decembrie 2022 de către Sorin Grindeanu. La acea dată, progresul fizic al lucrărilor era de doar 58,26%.

Soșeaua Timișoara-Sud FOTO Ștefan Both

S-a apelat la o procedură rapidă pentru a desemna un nou antreprenor. În cinci luni, a fost selectată firma care urma să finalizeze lucrarea. Câștigătoarea a fost Spedition UMB, compania condusă de Dorinel Umbrărescu, care a preluat șantierul la mijlocul lui septembrie 2023. Termenul limită pentru finalizarea lucrării este de 12 luni, pentru a nu pierde finanțarea europeană, în valoare de circa 80 de milioane de euro.

„Sunt bucuros că după rezilierea contractului, lucrarea a fost preluată de o companie care, într-un an, a realizat cât alții în 15 ani, dacă adunăm tot timpul pierdut. Să fim corecți, merită să fie felicitați. Cei de la UMB au făcut o treabă extraordinară”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu și Dorinel Umbrărescu FOTO Ștefan Both

Ministrul a oferit și detalii despre stadiul proiectului centurii Timișoara-Vest, care va închide cercul în jurul orașului. „Săptămâna viitoare, pe 12 septembrie, este termenul pentru soluționarea Variantei de Ocolire Timișoara-Vest. Sper ca până la finalul mandatului meu la Ministerul Transporturilor să pot semna contractul, astfel încât să se intre în faza de execuție”, a mai spus Grindeanu.

Soșeaua Timișoara-Sud FOTO Ștefan Both
Soșeaua Timișoara-Sud FOTO Ștefan Both
Soșeaua Timișoara-Sud FOTO Ștefan Both
Soșeaua Timișoara-Sud FOTO Ștefan Both
Soșeaua Timișoara-Sud FOTO Ștefan Both
Soșeaua Timișoara-Sud FOTO Ștefan Both
Soșeaua Timișoara-Sud FOTO Ștefan Both
Soșeaua Timișoara-Sud FOTO Ștefan Both
Soșeaua Timișoara-Sud FOTO Ștefan Both
Soșeaua Timișoara-Sud FOTO Ștefan Both
Soșeaua Timișoara-Sud FOTO Ștefan Both
Soșeaua Timișoara-Sud FOTO Ștefan Both
Soșeaua Timișoara-Sud FOTO Ștefan Both

sursa g4media

8 COMENTARII

  1. Păi ce să-nceapă Boc?
    El e un gargaragiu băsist, notoriu! Se pricepe doar la poze: tras la poartă, aruncat la coș, descărcat basculante cu balast, dirijat orchestre, bătut toba, cosit, cu lopata la metrou, cu lopata la pus de pomi etc etc!
    Cam ăsta-i Boc, dragi clujeni!

  2. Boc e bun doar de papagal așa cum a învățat de la alții în rest numai promisiuni deșarte ! Fraierii l-au votat din nou,iar din cauza acestora suferă mulți cetățeni din Mun. Cluj-Napoca.

  3. e vina noastra ca acest personaj exista , e sinfonia socialista a datului cu limba si a buzunarelor largi ,fa blocuri Bocule si ingroasa rindurile smecherilor care vind cu preturi colosale mp. la Cluj ,fa bani din prostia si credulitatea noastra ,da-o dracului centura ,las-o asa ,fa blocuri Boc ,

  4. M-o nacajit articolul. Mi-am amintit brusc ce „oras de fatalai” o ajuns Clujul. Cu mine in frunte…fiecare comunitate are conducatorii pe care si-i merita. Multumim Acelora care-l tin pe Limbric la conducerea Clujului. Sa le de-a Al de Sus, lor si celor dragi, numa’ ce ne fac noua. Cand le-a fi lumea mai draga!!!

  5. Când a început centura Timișoarei, cât a durat construcția, din ce zonă etnofolclorică sunteți voi comentatorilor? Păi dacă nu vă place Clujul poate ar fi mai bine să vă întoarceți de unde ați venit!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.