Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Șova, a anunțat că până la sfârșitul acestui an vor fi inaugurate patru tronsoane de autostradă, la Deva și Sibiu. Autostrada Transilvania rămâne în stand-by, cu licitația pentru tronsonul Gilău-Nădășelu anulată și Sebeș-Turda în proces de adjudecare.

Ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, a precizat, într-o conferinţă de presă ce a avut loc la Sibiu, că „după ce am inaugurat, în iunie, Deva-Orăştie, vom inaugura patru tronsoane de autostradă în luna decembrie şi mă refer la Lugoj-Deva – lotul 1, la Orăştie-Sibiu, loturile 1, 2 şi 4. Pe teritoriul judeţului Sibiu este Orăştie-Sibiu – lotul 4, urmând ca, în anul 2014, să inaugurăm Nădlac-Arad, lotul 1 şi 2, şi Orăştie-Sibiu lotul 3”.

Dan Şova a mai spus că în 2015 vor fi inaugurate tronsoanele de autostradă „abia licitate”. „Mă refer la Timişoara-Lugoj – lotul 2 şi Lugoj-Deva – loturile 2, 3 şi 4. Deci asta în 2015. Cu inaugurarea ultimelor patru loturi pe care le-am menţionat, vom avea coridor continuu de la Nădlac la Sibiu. De asemenea, la anul deja vom avea, după ce inaugurăm Orăştie-Sibiu – lotul 3, vom avea coridor continuu de la Deva la Sibiu, ceea ce va fi deja o realizare foarte importantă”, a afirmat ministrul.

Tronsonul Sibiu-Orăștie al autostrăzii A1 București-Nădlac ar trebui să fie gata, în mare parte, până la sfârșitul acestui an. Lotul al treilea ar trebui să fie gata anul viitor. Contractele de construire au fost câștigate de Strabag, pentru primul lot, cu o lungime de 24,1 km, la un cost de 551 milioane lei, Straco Grup si Studio Corona, pentru al doilea lot, de 19,8 km, pentru 377,78 milioane lei, Impregilo, pentru 22,1 km, la 604,79 milioane lei și Astaldi, Euroconstruct Trading 98 si Astalrom, contract câștigat cu oferta de 484, 83 milioane lei.

 

Autostrada spre Turda, victima CNADNR

Între timp, termenul de depunere a ofertelor pentru construcția tronsonului de autostradă Sebeș – Turda a fost prelungit până pe 28 octombrie 2013, din cauza managementului defectuos din unele compartimente ale Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), și este în prezent în faza de analiză.
De altfel, licitația nu este la prima amânare. Directorul general al CNADNR instituit o comisie de disciplină în cadrul căreia să fie fi verificate persoanele considerate responsabile în acest caz: Emil Rusoiu, fost director al Direcției Autostrăzi Finanțate cu Fonduri Externe, Daniela Epure, șef Unitate de Implementare în cadrul aceleiași direcții, Radu Andronic, fost director general – adjunct Proiecte cu finanțare externă și Florina Ghizolu, șef serviciu în Direcția Tehnică.
Valoarea estimată a contractului, fără TVA, depășește 2,481 miliarde de lei, pentru proiectarea și execuția a 70 de kilometri de autostradă între Sebeș și Turda, în județele Cluj și Alba. Contractul este finanțat din Fondul de Coeziune (85%), în cofinanțare cu bugetul de stat (15%). Anunțul de participare a fost făcut public încă din luna iulie a acestui an.
„În luna iulie se termină documentația de transformare din drum expres în autostradă, până în decembrie vom avea terminate procedurile de licitație și de atribuire, vom avea un contract semnat. Suntem obligați să terminăm autostrada până în 2016, pentru că am reușit să o băgăm pe alocarea financiară 2007 – 2013, pe facilitatea N+3. Deci, va trebui terminată până în 2016”, a explicat ministrul Șova, pe 8 iunie.

 

A secat izvorul pentru Autostrada Transilvania

Construcția tronsonului de 8,7 kilometri al autostrăzii Transilvania dintre Gilău și Nădășelu, singurul pentru care am mai fost contractate lucrări, trebuia să înceapă în 2014, deși contractul de proiectare si execuție a fost semnat în aprilie, motivul amânării lucrărilor fiind lipsa banilor. În prezent, însă, contractul respectiv apare ca reziliat, ceea ce înseamnă că prelungirea autostrăzii în această parte a țării poate aștepta calendele grecești.

CNADNR a semnat în luna aprilie un contract de 258,2 milioane lei (circa 58 milioane euro) fără TVA cu asocierea Spedition UMB-Tehnostrade, firme deținute de Dorinel Umbrărescu, pentru construirea acestui tronson, dar a anunțat ulterior că nu are acești bani. „În contextul actualei crize economice, fondurile alocate de la bugetul de stat pentru obiectivul de investiții Autostrada Brașov-Cluj-Borș nu au putut asigura începerea lucrărilor pentru secțiunea 3A1 Gilău – Nădășelu km 0+000 – km 8+700, astfel a fost amânată începerea lucrărilor de execuție până la identificarea și asigurarea fondurilor necesare”, a comunicat CNADNR, potrivit Mediafax.

Proiectul de ridicare al autostrăzii Transilvania a început în 2003. Constructorul de atunci, Bechtel, semna cu statul român un contract de 2,2 miliarde de euro. Anul acesta Guvernul a reziliat contractul, iar lucrările au rămas neterminate.

 

Diana Gabor

Calendarul de finalizare a tronsoanelor proiectelor de autostrăzi din România:

(sursa: 130km.ro)

Finalizare Tronson Stadiu Lungime (km)
Dec 2013 A1: Deva – Lugoj Lot 1 În execuție 27,4
Dec 2013 A1: Sibiu – Orastie Lot 1 În execuție 24,1
Dec 2013 A1: Sibiu – Orastie Lot 2 În execuție 19,8
Dec 2013 A1: Sibiu – Orastie Lot 4 În execuție 16,1
2014 A1: Sibiu – Orastie Lot 3 În execuție 22,1
2014 A1: Arad – Nadlac Lot 1 În execuție 22,2
2014 A1: Arad – Nadlac Lot 2 Contract reziliat 16,7
Apr 2015 A3: Gilău – Nădășelu Contract reziliat 8,7
2015 A1: Lugoj – Timișoara Lot 2 În licitare 25,6
2015 A1: Deva – Lugoj Lot 2, 3 și 4 În execuție 71,9
2016 (estimat) A3: Comarnic – Făgăraș Planificat 111,0
2016 (estimat) Sebeș – Turda În licitare 69,9
2020 (estimat) A1: Pitești – Sibiu Planificat 116,6
2020 (estimat) A3: Suplacu de Barcău – Borș Planificat 64,0
2020 (estimat) A3: Tg. Mureș – Câmpia Turzii Planificat 36,0
2020 (estimat) A3: Ploiești – Comarnic Planificat 106,6
2020 (estimat) A3: Brașov – Tg. Mureș Planificat 161,0
2020 (estimat) A3: Gilău – Suplacu de Barcău Planificat 100,0

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.