Standard & Poor's (S&P) a coborât ratingurile de credit a 15 mari bănci, majoritatea din Europa şi SUA, în urma unei revizuiri ample a criteriilor pe care se bazează calificativele acordate de agenţie.

Pe baza revizuirii criteriilor de rating, S&P a reevaluat marţi seară ratingurile a 37 de grupuri bancare, astfel că pentru 15 dintre acestea ratingurile au fost coborâte, 20 de calificative au rămas nemodificate, iar în cazul a două bănci, ambele din China, ratingurile au fost ridicate.

Printre băncile retrogradate se numără JPMorgan Chase, Bank of America, Citigroup, Wells Fargo, Goldman Sachs, Morgan Stanley, Barclays, HSBC Holdings, Royal Bank of Scotland şi UBS. Ratingurile au fost reduse cu o singură treaptă.

Cele două bănci ale căror calificative au fost îmbunătăţite sunt Bank of China şi China Construction Bank.

Printre băncile ale căror ratinguri au rămas neschimbate se regăsesc Deutsche Bank, Santander, BNP Paribas, Societe Generale, UniCredit, ING Bank şi Intesa Sanpaolo.

Anunţul S&P ar putea îngreuna condiţiile de finanţare ale băncilor, deja sub tensiune din cauza crizei datoriilor de stat din zona euro. Agenţia a anunţat însă cu mai mult de un an în urmă că revizuieşte criteriile de rating, astfel că deciziile de marţi nu ar trebui să surprindă pieţele.

Revizuirea ratingurilor bancare face parte dintr-o campanie amplă a S&P de a-şi îmbunătăţi produsele şi de a-şi reface imaginea. Reputaţia S&P a fost afectată sever în urma crizei creditelor ipotecare, după ce agenţia a atribuit ratinguri AAA derivatelor subprime care au contribuit semnificativ la declanşarea crizei financiare mondiale.

Conducerea S&P consideră că noul sistem va permite agenţiei să modifice mai rapid ratingurile atunci când observă riscuri de finanţare sau când consideră că va scădea probabilitatea unui sprijin guvernamental pentru bănci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.