Cu ceva vreme în urmă, preşedintele Băsescu le atrăgea atenţia generalilor din Ministerul Apărării Naţionalesă nu care cumva să devină subiectul vreunui scandal de presă. Dojana părintească le-a făcut-o în Casa Armatei din Bucureşti, într-un moment festiv, departe de ochii presei şi în clinchetul suav produs de ciocnirea cupelor de şampanie. La vreo doi, trei purtători de vipuşti le-a pierit subit zâmbetul şi s-au înecat cu lichidul din pahare. Poate că era din cauza bulelor de la şampanie, dar cred că mai curând şi-au adus aminte că s-ar putea la un moment dat să apară la gazetă. Şi nu pentru vreo faptă de eroism, ci pentru un matrapazlâc comis de la înălţimea şi puterea conferită de gradul şi de funcţia deţinute în Armata României.
Băsescu nu aruncă niciodată vorbe în vânt. Chiar dacă din Ministerul Apărării Naţionale se scurg greu către ziarişti informaţiile negative despre armată, asta nu înseamnă că ele nu există sau că nu ajung la urechile cui trebuie. Mesajul conducătorului suprem s-a dorit un avertisment clar, deoarece scandalul din aceste zile cu cei doi generali care aud înfricoşaţi zăngănitul cătuşelor nu vine decât să întărească episodul petrecut în Sala de Marmură a Casei Centrale a Armatei.
Povestea cu şpăgile din armată date pentru ocuparea anumitor funcţii este veche. Îmi aduc aminte că primele zvonuri despre mituirea comandanţilor de către subordonaţi a apărut prin 1994, când România trimitea primul spital de campanie în Somalia. A urmat Angola, Bosnia şi Kosovo. Din 2002 a început Afganistanul, iar un an mai târziu – Irakul.
Auzeam că se dădeau lupte crâncene pentru a prinde un loc pe statul de plată al batalioanelor care urmau să plece într-un teatru de operaţii. Trafic de influneţă, pile, mită, totul era aruncat în luptă pentru a obţine mult râvnita diurnă în valută. Mirajul dolarilor şi mai apoi al euroilor înflăcăra minţile soldaţilor care erau dispuşi să plece pentru şase luni departe de familie şi prieteni pentru a strânge o mică avere pe care în ţară ar fi obţinut-o în ani de zile de muncă.
Situaţia s-a schimbat radical în momentul în care a început să se mărească numărul celor care se întorceau din ţara lui Osama Bin Laden în coşciuge de plumb sau schilodiţi pe viaţă. Mai nou, în Afganistan nu se mai pleacă cu pile, ci cu arcanul. Eşti militar? OK! Unitatea din care faci parte este operaţională şi a fost selectată pentru a participa la misiuni internaţionale? Atunci nu mai e nevoie de nici o pila, sigur te duci pe tărâmul unde moartea te pândeşte la tot pasul.
În schimb, de câţiva ani s-a descoperit că poţi să prinzi un post mai călduţ sau o soldă mai grasă chiar dacă nu pleci într-un teatru de operaţii. Faci o şcoală de aplicaţie şi ai mai făcut un pas important în carieră. Terenul fertil s-a dovedit a fi Şcoala de aplicaţii pentru unităţi de luptă “Mihai Viteazul” din Piteşti. Aici s-a dezvoltat de câţiva ani o adevărată filieră de admitere pe şpagă în detrimentul adevăraţilor profesionişti.
Chiar dacă serviciile secrete au sesizat unele nereguli soldate cu schimbarea din funcţie a mai multor persoane, năravul unora s-a păstrat. Şi încă bine de tot, de vreme ce chiar unul dintre foştii comandanţi ai respectivei şcoli a fost avansat de Băsescu la gradul general şi chiar a ajuns mare comandant de trupe al Coaliţiei din Irak.
Păcat de stelele de pe umăr şi de pata pe care o lasă cei doi generali pe obrazul armatei. Dacă ministrul apărării nu va susţine îndepărtarea rapidă a tuturor şpăgarilor din armată, atunci pădurea se va umple de uscături, iar armata va pierde şi bruma de încredere pe care o mai are în ochii opiniei publice.
Doru DRAGOMIR
Ziuaveche.ro
