Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată în subordinea

Consiliului Judeţean Cluj, în colaborare cu Teatrul Independent Ararat din Baia Mare

organizează în data de 3 februarie 2012, ora 18.00, spectacolul-recital pe versuri de Mihai

Eminescu, "Pe mine, mie… redă-mă". Spectacolul cuprinde versuri din peste 40 de poezii

eminesciene, structurate pe un scenariu scris de Claudiu Pintican şi îmbogăţit cu o coloană

sonoră originală semnată de Călin Ionce.

Spectacolul durează aproximativ o oră şi jumatate şi urmează să se desfăşoare în incinta

Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj, Calea Dorobanţilor nr. 104, Sala Media, etaj VII,

Înfiinţat în anul 2008 de actorul şi regizorul Claudiu Pintican, care dorea un mediu

flexibil unde să se poată exprima artistic, Teatrul Ararat este primul teatru independent

profesionist apărut în Baia Mare. Încă de la concepere, Ararat s-a vrut a fi un „teatru la

comandă”, care să poată prezenta spectacole nu doar pe scenele instituţiilor de profil, ci mai

ales, în spaţii neconvenţionale, fie acestea cluburi, baruri, restaurante, săli de conferinţe, săli de

expoziţii sau chiar în aer liber, la invitaţia unor agenţi economici sau instituţii. De asemenea,

el a fost gândit ca un „teatru de geamantan”: spectacolele folosind un decor minim, uşor de

transportat dintr-o parte în alta a ţării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.