În ultimele luni, Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) şi Compartimentul de Primire a Urgenţelor (CPU) a primit sute de sesizări pentru consultaţii medicale, ceea ce a dus la supraaglomerării cu pacienţi a acestor secţii.
Aproximativ 70% dintre aceste cazuri adresate la UPU nu au constituit urgenţe, ceea ce a dus la o aglomerare foarte mare a saloanelor de aşteptare.
,,E foarte mare aglomeraţie, e foarte multă lume de când s-au introdus codurile. În cazul unor accidentaţi intervenţia poate dura câteva ore. Dacă există persoane care nu se simt bine, cu dureri de cap, nu e benefic pentru acestea să aşteaptă câteva minute sau chiar ore la UPU. Există o tendinţă de a te adresa la UPU, când la fel de bine pacienţii se pot adresa medicilor de familie în cazuri unor consultaţii,, a declarat Crina Grozav, purtător de cuvânt la Casa de Asigurări de Sănătate Cluj.
Casa de Asigurări de Sănătate recomandă o serie de măsuri pacienţilor pentru evitarea aglomerării spitalelor. Pacienţii care acuză probleme de sănătate, cu excepţia cazurilor de urgenţă majoră, politraume, afecţiuni cu evoluţie acută şi supraacută, sunt sfătuiţi să se adreseze mai întâi medicului de familie care în funcţie de de rezultatul examinării va decide orientarea pacientului către un cabinet de specialitate sau internarea acestuia.
 
În afara programului de lucru al cabinetelor medicilor de familie sau al cabinetelor medicale ambulatorii (zilnic după ora 21:00, în zilele declarate nelucrătoare sau în zilele de sărbători legale) pacienţii au posibilitatea să se adreseze la UPU sau CPU, sau să apeleze linia telefonică 112.

3 COMENTARII

  1. in data de 20.05.09 ,am fost dus cu urgenta la spitalul de urgenta in urma cazaturii depe bicigleta Nr.Urgenta -15614. Felicitarii intregului colectiv al spitalului UPU.tin sa precizes ca tot personalul acestui spital si mai ales Dom. DR.Cristian Ursu precum si a doamnei Dr>care a fost de serviciul in ziua de mai sus acestii oamenii si asistenta pe Nume TUNDE asa o chema de asa oameni avem nevoie cu suflet mare care salveaza vietile a oamenilor cu suferinta .Inca o data sincere FELICITARI al toti colaboratorii acestui spital si al conduceri,sunt fericit cind am auzit ca nu am nimic in urma cazaturii mele bla cap . Sanatate si mullt succes in activitate .

  2. in data de 20.05.09 ,am fost dus cu urgenta la spitalul de urgenta in urma cazaturii depe bicigleta Nr.Urgenta -15614. Felicitarii intregului colectiv al spitalului UPU.tin sa precizes ca tot personalul acestui spital si mai ales Dom. DR.Cristian Ursu precum si a doamnei Dr>care a fost de serviciul in ziua de mai sus acestii oamenii si asistenta pe Nume TUNDE asa o chema de asa oameni avem nevoie cu suflet mare care salveaza vietile a oamenilor cu suferinta .Inca o data sincere FELICITARI al toti colaboratorii acestui spital si al conduceri,sunt fericit cind am auzit ca nu am nimic in urma cazaturii mele bla cap . Sanatate si mullt succes in activitate .

  3. in data de 20.05.09 ,am fost dus cu urgenta la spitalul de urgenta in urma cazaturii depe bicigleta Nr.Urgenta -15614. Felicitarii intregului colectiv al spitalului UPU.tin sa precizes ca tot personalul acestui spital si mai ales Dom. DR.Cristian Ursu precum si a doamnei Dr>care a fost de serviciul in ziua de mai sus acestii oamenii si asistenta pe Nume TUNDE asa o chema de asa oameni avem nevoie cu suflet mare care salveaza vietile a oamenilor cu suferinta .Inca o data sincere FELICITARI al toti colaboratorii acestui spital si al conduceri,sunt fericit cind am auzit ca nu am nimic in urma cazaturii mele bla cap . Sanatate si mullt succes in activitate .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.