Două dintre spitalele clujene au cerut aprobări pentru realizarea unor lucrări de extindere, unde vor fi realizate saloane care să permită asigurarea unor condiţii mai bune pentru pacienţii internaţi. Spitalul de Recuperare doreşte extinderea cu un etaj suplimentar, iar Spitalul CFR va extinde una din clădiri şi va mansarda podul.

Spitalele clujene se pregătesc de extinderi, pentru a eficieniza circuitele sanitare şi pentru a reduce agomeraţia din saloane. Astfel, săptămâna trecută, Spitalul Clinic de Recuperare şi Spitalul CF Cluj-Napoca au solicitat Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriuluui şi Urbanism (CTATU) avizul pentru extinderea unor secţii.

Etaj în loc de mansardă

Spitalul de Recuperare doreşte o extindere prin mansardarea corupului B, unde se află subsecţia de cardiologie, pe modelul extinderilor realizate şi în alte corpuri ale clădirii. “Este vorba de mansardarea corpului B, un corp de circulatie situat langa piscina. Vor fi create patru noi saloane cu un total de opt locuri de cazare”, a explicat proiectantul Diana Balos. Arhitectul Şerban Ţăgănaş a declarat că acest demers nu este o problemă de urbanism, ci ţine de felul în care proiectantul doreşte să realizeze această mansardă. Astfel, arhitectii au considerat că o mansardă nu s-ar încadra în arhitectura clădirii şi au cerut modificarea proiectului. “O mansardă lângă o clădire modernistă nu se încadrează. Faceţi un etaj în plus cu o articulare coerentă”, a cerut arhitectul Adrian Iancu.
Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca este singurul din Transilvania (în ţară existând doar 2 spitale similare) cu profil de recuperare multidisciplinară în specialităţile cardiologie, neurologie, balneologie, chirurgie ortopedică şi chirurgie plastică. Spitalul dispune în acest moment de 390 de paturi şi 572 de angajaţi printre care şi cadre didactice de renume ale Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca. Managementul acestei unităţi medicale a fost preluat în 1 iulie 2010 de către Consiliul Judeţean Cluj. Extinderea face parte din iniţiativa de reabilitare şi modernizare a corpurilor de clădire în care-şi desfăşoară activitatea spitalul.

CFR extinde secţia de chirurgie

În aceeaşi şedinţă a fost avizat şi proiectul de modernizare şi extindere a Spitalului CFR de pe strada Republicii. Prin acest proiect vor fi demolate anexele de pe limita de proprietate şi amenajate parcări. „Extinderea vine să scoată ceea ce este prea înghesuit”, a declarat proiectantul acestei extinderi. „În condiţiile existente în prezent, nu se respectă reglementările care ţin de numărul de pacienţi care pot fi internaţi într-un salon sau circuitele medicale”, a adăugat aceasta. Se doreşte o extindere a clădirii care adăposteşte secţia de Medicină Internă, cea care are faţada spre strada Republicii. De asemenea, se va extinde clădirea secţiei de Chirurgie, urmând ca ambele să fie şi mansardate, prin transformarea podului existent.
Membrii Comisiei de Urbanism au dorit să ştie dacă vreuna din clădirile spitalului se află pe lista monumentelor istorice, dar proiectantul a explicat că, din datele disponibile pe pagina de internet a Ministerului Culturii, nici una din acestea nu este protejată. Obiecţiile ridicate au fost legate de faptul că în continuarea clădirii unde se află secţia de Chirurgie, directorul spitalului dorea realizarea unei capele, care astfel ar fi blocat calea de acces a autovehiculelor în zona din spate a spitalului.
Clădirea – de fapt un castel – a fost construită încă din anul 1884 de către o familie bogată, în stil britanic, cu nelipsita iederă ce se întindea pe pereţii exteriori şi care s-a menţinut pînă în 1950. A fost prima clădire din Cluj în care s-a folosit betonul armat. În Primul Război Mondial statul Austro-Ungar a preluat clădirea şi a amenajat-o în scopul de a deveni sediul comandamentului frontului de răsărit. În 1918 aici a funcţionat o Policlinică Maghiară M.A.V. Evoluţia evenimentelor a zădărnicit planurile iniţiale şi după război în 1919 clădirea a devenit proprietatea Statului Român funcţionând o policlinică românească.
Din 1945, când revin românii în Cluj, spitalul devine din nou Spitalul C.F.R. care avea atât Policlinică cât şi Spital cu secţiile: interne, chirurgie, O.R.L., oftalmologie, iar mai târziu neurologie şi ginecologie.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.