Spitalul de Boli Infectioase din Constanta are o rata a vindecarii de 57%, una dintre cele mai mari din Romania. La nivel national, rata era pe data de 18 aprilie la circa 20%.

Claudia Cambrea, directorul medical al Spitalului de Boli Infectioase Constanta, a vorbit pentru cotidianul Libertatea, explicand ca aceasta reusita se datoreaza experientei medicilor, dar si a faptului ca nu au existat oameni care sa-si ascunda simptomele ori sa minta in privinta locurilor pe care le-au frecventat.

„Dupa cum stiti, Spitalul Cilnic de Boli Infectioase Constanta este unul dintre centrele regionale cu experienta in tratamentul infectiilor virale: HIV, hepatite, gripa, etc. De aceea, consider ca experienta noastra anterioara in tratamentul acestor infectii ne-a ajutat mult in luarea deciziilor terapeutice si pentru aceasta afectiune virala noua, iar interventia terapeutica prompta a contribuit la aparitia unui numar mare de vindecari.De asemenea, ne-a ajutat foarte ult faptul ca am avut acces la medicamentele recomandate in protocolul national inca de la declansarea epidemiei”, a spus Claudia Cambrea.

De asemenea, la Spitalul de Boli Infectioase Constanta doar doua cadre medicale au contractat coronavirusul. Asta desi la nivelul intregii tari 1.000 de lucratori din spitale, medici, asistenti, infirmieri ori ambulantieri au luat COVID-19.

„La nivelul intregului judet au existat doar cazuri izolate de imbolnaviri in randul personalului medical. De fiecare data cand a fost diagnosticat un caz de infectie cu coronavirus in randul cadrelor medicale, anghetele epidemiologice efectuate au contribuit la identificarea rapida a contactilor apropiati, iar apoi s-a realizat testarea acestora, ceea ce a dus la o diagnosticare rapida a tuturor cazurilor si, implicit, la izolarea si tratarea lor”, a mai spus aceasta.

In final, Claudia Cambrea a mai spus ca invataturile trase din experientele altor spitale au contribuit la starea de fapt.

„Ne dorim, sincer, sa nu ajungem in situatia altor tari, sa ne confruntam cu o colapsare a sistemului sanitare. Avand aceste exemple, este cazul sa invatam din greselile si din experienta altora si sa intelegem ca doar uniti vom putea evita acest lucru, sa invatam din exemplele date de alte state si sa remarcam spirjinul moral pe care cetatenii il acorda personalului sanitar in aceste tari”, a conchis Claudia Cambrea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.