Consiliul de Administraţie al SSIF Broker SA analizează în prezent posibilitatea realizării unei fuziuni cu
societatea de servicii financiare BT Securities SA, din Cluj Napoca, membră a Grupului Financiar Banca
Transilvania.
Considerentele care stau la baza analizei demarate de către Consiliul de Administraţie al SSIF Broker SA
ţin în primul rând de creşterea cotei de piaţa pentru societatea rezultată. Din analizele preliminare
efectuate, societatea nou creată ar ocupa prima poziţie între societăţile de brokeraj din România, din
punctul de vedere al activelor proprii şi s-ar situa între primele trei societăţi ca şi cotă de piaţă, ajungând
cumulat pe primele 9 luni ale anului 2013 la o cotă de piaţă de 15,28%. Creşterea cotei de piaţă
generează perspective de dezvoltare legate de structura de produse, clienţii cărora li se adresează
societatea rezultată, pieţele pe care poate opera, nivelul comisioanelor pe care le poate negocia şi
reducerea riscului de fluctuaţie de numerar prin diversificare.
Un alt considerent care a stat la baza analizei Consiliului de Administraţie al SSIF Broker SA cu privire la o
potenţială operaţiune de fuziune este creşterea rentabilităţii celor două societăţi implicate prin
derularea unui volum mai mare de operaţiuni cu structura de cheltuieli fixe necesară ( economia de
scală).
Realizarea acestei fuziuni, ar crea premisele unei creşteri de bussines semnificative pe viitor, societatea
rezultată fiind beneficiara expertizei şi suportului Grupului Financiar Banca Transilvania.
Orice decizie cu privire la potenţialul proces de fuziune va fi comunicată publicului, Autorităţii de
Supraveghere Financiară, precum şi Bursei de Valori Bucureşti, conform reglementărilor în vigoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.