Samir Bonţidean este mediator şi a câştigat în instanţele clujene, negru pe alb, dreptul de a îi demola casa vecinului său, ZSIGMOND ANDRAS. Omul este disperat şi pentru că a construit imobilul în conformitate cu autorizaţia obţinută de la primărie. Pentru ca totul să fie pe de-a întregul caragialesc, autorizaţia de construcţie a fost eliberată cu o derogare, fără să respecte normele de urbanism, iar semnătura lui Boc s-a dovedit a fi pusă cu celebra ştampilă!
“Stampila lui Boc” a început să facă primele pagube imobiliare. La sfârşitul săptămânii trecute, un clujean a început să îi dărâme casa vecinului în baza unor hotărâri judecătoreşti obţinute de la magistraţii clujeni.
Samir Bonţidean este patron, mediator, poliţist şi de mai mulţi ani el se judecă cu vecinul lui, ZSIGMOND ANDRAS, care a construit pe strada Trandafirilor nr 10 o casă. De curând casa a fost terminată, însă Bonţidean a obţinut dreptul de a o demola. Conform autorizaţiei de construcţie, Zsigmond are dreptul să construiască “două locuinţe cuplate P+E pe teren proprietate de 473mp. Accesul se face din alee de 4 m lăţime, fiecare casă având parcare proprie în incintă. Amplasarea locuinţelor este la distanţa de 1,9 m de la limita de proprietate nordică, conform Cod Civil, la min 4m de la aleea de acces dinspre Sud şi la mai mult de 5m de la limitele de Est şi Vest. Indicii de ocupare teren se înscriu în valorile maxime ale zonei de amplasare UTR=L3a: POTmax=35%, CUT max=0,9”, arată avizul municipalităţii.
În mod normal, regulile spun că limita maximă faţă de proprietatea vecinului este de 3 metri, însă Zsigmond a obţinut de la primărie o derogare de la aceste norme. Iniţial, conform autorizaţiei, înălţimea maximă putea fi de 10 metri, iar limita maximă de 3 metri. Însă, cu o hotărâre de consiliu local, normele de construcţie s-au schimbat, astfel că Zsigmond a avut dreptul să construiască la nici 2 metri de casa lui Bonţidean. Conform documentelor din dosare, prin nerespectarea limitei de 3 metri, casa lui Bonţidean a suferit o scădere a valorii de piaţă cu 10-15%.
Reporterii Gazeta de Cluj au încercat să obţină un punct de vedere de la Samir Bonţidean, însă el nu a răspuns apelurilor telefonice.
Sentinţe demolatoare
În urmă cu câţiva ani, Samir Bonţideanu a dat în judecată municipalitatea şi pe vecinul lui. În primă fază, a obţinut anularea autorizaţiei de construcţie şi, ulterior, dreptul de a demola imobilul. Însă, administraţia locală a contracarat acţiunile lui Bonţidean, astfel că procesele s-au rejudecat.
Însă, şi aşa, autorizaţia de construcţie a fost anulată, iar în ianuarie 2010 o sentinţă a Tribunalului Cluj “obligă pârâtul (Primăria Municipiului Cluj-Napoca) să ia măsurile necesare în vederea demolării, respectiv să emită autorizaţia de demolare a construcţiei respective”. Prin aceeaşi sentinţă, şi Zsigmond Andras a fost obligat să îşi demoleze casa şi să aducă terenul la starea iniţială. După recursul deschis de primăria clujeană, procesul a ajuns la Curtea de Apel Cluj, unde în septembrie 2010 s-a decis anularea parţială a sentinţei tribunalului, adică obligativitatea Primăriei Cluj Napoca de a dărâma construcţia, însă nu şi cea privitoare la Zsigmond.
Însă, la sfârşitul lui septembrie 2010, primăria a reavizat avizul de construcţie cu următoarele norme. ”două locuinţe cuplate P+E pe teren proprietate de 473mp. Accesul se face din alee de 4m lăţime, fiecare casă având parcare proprie în incintă.
Amplasarea locuinţelor este la distanţa de 1,9 m de la limita de proprietate nordică, conform Cod Civil, la min 4m de la aleea de acces dinspre Sud şi la mai mult de 5m de la limitele de Est şi Vest. Indicii de ocupare teren se înscriu în valorile maxime ale zonei de amplasare UTR=L3a: POTmax=35%, CUT max=0,9”, arată documentul semnat de Ligia Subţirică, arhitect şef, şi fostul primar, Sorin Apostu.
Cireaşa de pe tort e o ştampilă
Peste toate acestea se aşterne şi un fals. În cadrul proceselor, Bonţideanu a cerut ca o serie de acte să fie verificate în cadrul unei expertize pentru a vedea dacă documentele de avizare a construcţiei au fost semnate sau nu de Emil Boc. Conform expertului criminalistic, autorizaţiile respective aveau în dreptul locului de semnătură al primarului o parafă stampilată. “Actele Autorizaţie de construire nr 381/20.03.2006 (2 exemplare) şi Acord unic nr 356/09.03.2006 prezintă la Poziţia Primar o impresiune de sigiliu tip “parafă personală” a titularului Emil Boc. Avizul de urbanism nr 8724/43/09.02.2006 de la poziţia Primar este realizată prin copiere electrostatică (tip xerox) împreună cu întregul act ca imersiune de sigiliu tip “parafă personală” a titularului Emil Boc. Toate impresiunile de parafă în litigiu au fost create de acelaşi sigiliu. Cea de pe Avizul de urbanism 8724/43/09.02.2006 de la poziţia Primar este reprodusă prin copiere xerox împreună cu întregul act”, arată expertul criminalist autorizat Sorin Alămoreanu.
Cu toate acestea, nimeni nu s-a autosesizat în legătură cu acest fals apărut pe documentele oficiale ale primăriei.
Cine se joacă cu ştampila lui Boc
Lui Emil Boc nu i se aduc pentru prima data acest gen de acuze. În 2005, Gheorghe Funar a acuzat faptul că semnătura edilului clujean ar fi fost falsificată de o angajată din cadrul primăriei clujene. Cu toate acestea, după un an, procurorii l-au găsit nevinovat pe Emil Boc, considerând că actele respective au fost semnate în original, de edilul clujean.
De asemenea, şi ţărănistul clujean, Horea Dan, îl acuza pe Boc, că acesta nu se mai oboseşte să semneze olografic actele oficiale ale primăriei. „Toată lumea mă întreabă că ce am eu cu ştampila?! Eu nu am nimic, ci mă deranjează pe ce fel de acte ajunge acea ştampilă! Cele mai mari probleme am văzut că există în privinţa urbanismului, mai ales în cartierele Europa şi Buna Ziua. Văzând haosul urbanistic din aceste cartiere, am ajuns la concluzia că autorizările pot fi date de cineva corupt sau nebun. Apoi, am primit informaţii verbale din primărie, cum că există în biroul domnului Boc două tinere, angajate ale primăriei, care ştampilează acele documente”, explica Horea Dan
Din punct de vedere legal, în numele primarului poate semna viceprimarul sau secretarul, dar numai în baza unor competenţe delegate, caz în care aceştia semnează cu propria lor semnătură olografă, folosind sintagma „pentru” înaintea semnăturii.
Răzvan Robu