TIR-ul cu un milion de măşti şi 30.000 de combinezoane importate din Turcia a ajuns în țară. ”Am întâmpinat probleme de blocare a TIR -ului în vama turcă, cu sprijinul MAE , MI şi al domnului premier am reuşit să le aducem în ţară, de la vama Giurgiu convoiul a fost preluat de un echipaj al Ministerului de Interne care i-a creat culoar până la UNIFARM”, a declarat Adrian Ionel, director general UNIFARM.

Marfa care a ajuns în ţară va fi împărţită după anumite priorităţi: ”Marfa trebuie împărţită în primul rând în centrele speciale de tratare a coronavirusului, apoi în toate celelalte spitale, instituţii critice, pacienţi critici şi apoi către populaţie în farmaciile cu regim deschis”, a mai spus şeful UNIFARM. Directorul general Unifarm spune că de astăzi vor veni în fiecare zi în ţară TIR-uri cu echipamente şi materiale sanitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.