Foto: InquamPhotos / George Călin

Directorul general al companiei Transgaz, Ion Sterian, a câștigat anul trecut suma netă de 1.650.579 lei. Informațiile au fost făcute publice tocmai de firma cu capital majoritar de stat Transgaz, un monopol fără concurență pe piața transportului de gaze din România.

Remunerația directorului general Ion Sterian este formată dintr-o remunerație fixă, în valoare de 364.478 lei net, și o remunerație variabilă, în valoare de 1.286.101 lei net. (documentului oficial)

De remarcat că Transgaz, la care guvernul – prin Secretariatul General – este acționar cu 58,5%, deține monopolul transportului de gaze, al construcției și întreținerii sistemului intern de transport al gazelor naturale. Compania are o marjă limitată de decizie economică, dat fiind că tarifele pentru transportul gazelor sunt stabilite de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), potrivit legislației în vigoare.

Ion Sterian (61 de ani), directorul general al companiei-monopol, avea în conturi în luna mai 2021, data ultimei declarații de avere, următoarele sume: circa 3,1 milioane de lei, 71.000 euro și 117.000 dolari.

De remarcat că Ion Sterian a fost angajat exclusiv la instituții și companii controlate de stat în toată cariera sa profesională. Astfel, el a lucrat la Transgaz în diferite poziții de conducere din 2013. Anterior a fost director executiv al direcției tehnice la Patrimoniul de stat (RAAPPS), subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării și Turismului (2010), director coordonator la RAAPPS, director la direcția de patrimoniu a Primăriei Sector 1 – Direcția de protecția copilului (2009), director RAAPPS (2006-2009), director executiv la direcția tehnică a Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Brăila (2005-2006), director de zonă la compania cu capital de stat Petrotrans Ploiești (1992-2004), șef de zonă Peco Ploiești (1985 – 1992) și adjunct șef de secție la schela de extracție Brăila (1983 – 1985).

El și-a secretizat veniturile în declarația de avere, dar apar în Raportul de Remunerare, un document postat pe site-ul Transgaz.

Profitul obținut de Transgaz în 2021 a fost de circa 167 milioane lei (circa 34 milioane de euro).

Context. Șeful Transgaz a fost în centrul unei controverse legate de studii. HotNews.ro a descoperit în 2019 că acesta a trecut studii false în CV, susținând că are o diplomă de inginer la Facultatea de Petrol și Gaze, deși diploma sa este de subinginer. Sterian a recunoscut ”eroarea” într-un comunicat și a anunțat că a absolvit în 2002 (la 43 de ani) Facultatea de Inginerie Economică, Management și Dezvoltare Rurală la Universitatea de Agronomie și Medicină Veterinară București – o specializare fără nici o legătură cu obiectul de activitate al Transgaz.

Sursa: g4media.ro

Citește și: Fragmente osoase umane, descoperite de polițiștii clujeni pe Dealul Borhanciului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.