Pentru apartamentele din centrul Capitalei, cu suprafeţe între 83 şi 263 metri pătraţi, RA-APPS va cere preţuri cuprinse între 51.000 euro şi 233.000 euro.

Agenţia MEDIAFAX a relatat, miercuri, că  Regia Patrimoniului Protocolului de Stat a eşuat şi la a treia încercare de a vinde imobilele din portofoliu, cedând un singur apartament din aproape 30 active ofertate în prima decadă a lunii iulie, astfel că are acum cale liberă, oferită legal de Guvern, pentru a începe negocieri directe.

Negocierea directă va fi iniţiată deşi consultanţi imobiliari au atenţionat în repetate rânduri că vânzarea activelor RA-APPS în condiţiile actua­le ale pieţei nu este cea mai bună soluţie şi că înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către fir­me private sunt alternative la vânzarea in­di­viduală a proprietăţilor, care ar asigura o trans­parenţă sporită şi un câştig mai bun pen­tru stat.

Noul cadru legal introdus de Guvern în primăvara acestui an prevede că, în cazul în care cea de-a treia licitaţie a avut loc fără ca vreun ofertant să fi oferit cel puţin preţul de pornire al licitaţiei, imobilul va putea fi vândut prin negociere, pe baza unei oferte de cumpărare care va putea fi mai mică cu 30% decât preţul de pornire, nu mai mică decât „valoarea de inventar” a imobilului.

În termen de două zile lucrătoare de la înregistrarea ofertei de cumpărare, RA-APPS va publica pe site-ul propriu anunţul privind înregistrarea acesteia, iar o nouă licitaţie va fi organizată doar dacă, în termen de alte două zile, vor fi înregistrate mai multe oferte.

Întreaga operaţiune este pregătită în contextul în care singurele variante viabile indicate de consultanţi imobiliari pentru un câştig mai bun al statului sunt înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către fir­me private.

Pentru acest an, RA-APPS estimează venituri totale de 449,1 milioane lei, dar încasările din vânzarea de imobile nu ar urma să depăşească 193,5 milioane lei.

Estimarea este sub prognoza regiei pentru anul trecut, de 296,2 milioane lei, dar nici aceasta nu a putut fi în final atinsă deşi, pe fondul licitaţiilor eşuate, ţinta fusese deja drastic redusă comparativ cu proiecţia iniţială.

Anul trecut, Guvernul a revizuit în scădere drastică estimarea de venituri obţinute din vânzarea imobilelor aflate în administrarea RA-APPS, de la 706 milioane lei, prevăzută în bugetul de stat, la doar 296,2 milioane lei, pe fondul licitaţiilor eşuate în lipsă de oferte.

Un document oficial prezentat însă de MEDIAFAX în primăvara acestui an a indicat că şi această nouă ţintă a fost ratată la mare distanţă şi că vânzarea nu a decurs conform aşteptărilor, RA-APPS reuşind să vândă doar 16 imobile dintr-un total de 103 active scoase la vânzare. În aceste condiţii, veniturile încasate s-au ridicat la doar 39,3 milioane lei, din care 7,98 milioane lei au fost cheltuieli aferente, inclusiv valoarea rămasă neamortizată.

Regia Protocolului de Stat, la care lucrează peste 2.170 de angajaţi cu un câştig mediu lunar mai mare de 1.900 lei, deţine aproximativ 650 locuinţe de protocol şi de serviciu, peste 75 de vile şi mai mult de 250 hectare teren, moştenite de la fosta gospodărie de stat a PCR şi ocupate de actuali sau foşti demnitari, ori chiar de rudele acestora.

Acestora li se adaugă zeci de spaţii comerciale, ferme şi unităţi turistice, dintre care hotelul Triumf din Bucureşti, hotelul Mara din Sinaia, Clubul Floreasca, complexul Scroviştea, complexul Palat Snagov sunt printre cele mai valoroase.

Surse oficiale au declarat că întregul patrimoniu RA-APPS este evaluat la 500 milioane euro -1 miliard euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here