Mihaiela Cordoş Alexandru Cordoş

Famiglia Cordoș se afundă în propriile concursuri

 

Nevasta senatorului PSD Alexandru Cordoș, Mihaiela, a fost arestată de către magistrații Curții Supreme. Stenogramele procurorilor arată faptul că atât referentul de la Spitalul Județean Cluj, cât și senatorul Cordoș vorbeau deschis despre mită, cu toate că îi spuneau „prăjitură” sau ”consum”.

 

Concursurile Mihaielei

 

DNA o anchetează pe Mihaiela Cordoș, nevasta senatorului PSD Sandu Cordoș, pentru că și-ar fi traficat influența în perioada noiembrie 2014-aprilie 2015 pentru posturi la Spitalul Județean Cluj. Gazeta de Cluj a aflat că Mihaiela Cordoș a fost în doar cinci comisii în acea perioadă, de unde rezultă că restul de acte materiale până la 26 au fost făcute cu alte persoane din cercul său de prieteni. Patru dintre aceste posturi sunt de ”personal sanitar și auxiliar sanitar”. Cu toate acestea, concursurile continuă la Spitalul Județean Cluj, iar managerul Petru Șușcă le-ar fi garantat subordonaților că oricine se poate înscrie pentru că acestea vor fi făcute pe bune. De altfel, în clădirea administrativă a Spitalului Județean Cluj pot fi urmărite toate concursurile după cum se poate vedea mai jos:

”În Spitalul Județean Cluj toată lumea vorbește că Mihaiela Cordoș avea o practică în a cere bani. La concursurile de la Anatomie Patologică ea ar fi cerut banii respectivi și nu i s-ar fi propus”, a declarat o sursă bine informată din cadrul Spitalului Județean.

Reporterii Gazeta de Cluj au aflat în exclusivitate că în perioada 01.11.2014-27.04.2015 au avut loc 31 de concursuri la Spitalul Județean Cluj la care au participat 108 membri în comisiile din concurs, dar și 101 membri în comisiile de contestații. În cadrul comisiei au participat 11 secretari.

 

Stenogramele din famiglia Cordoș

 

Famiglia Cordoș a apărut și în stenogramele DNA cu mai multe cuvinte cheie: ”prăjitură” și ”consum”. Așa le spuneau cei din famiglia Cordoș banilor primiți din mită. Citiți stenograme incendiare din cazul Cordoș și vă minunați:

 

”CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Oare nu urci până la mine sus aicea la ţigară 2 secunde?

MARIA: Am treabă cu un pacient, da’ termin şi vin, bine?

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: No, stai un pic, nu, nu, nu, stai un pic să-ţi spun ceva, am vorbit cu doamna asta cu prăjiturile, ştii?

MARIA: Da.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Şi am înţeles că ea numa’ marţi se întoarce, deci undeva miercuri dimineaţa o să fie să mă duc după ele şi dup-aceea să te sun pe tine, numa’ am vrut să te-anunţ să ştii.

MARIA: Şi-atuncea să mai urc sus sau nu?

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Nu, nu, nu, da’ vroiam să-ţi spun numa’, că nu ştiam câte prăjituri îţi trebe’ ştii şi de-aia.

MARIA: Bine, dragă, bine, bine, atuncea mă suni tu săptămâna…

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Te sun io miercuri, în cursu’ amiezii te sun miercuri ca să mergem după ele, bine?….).

 

Întrucât miercuri 8 aprilie 2015 Cordoş Mihaiela Lucia nu a sunat-o pe „Maria”  pentru a-i da „prăjiturile”, soţul acesteia i-a trimis un SMS prin care i-a transmis că o sa aibă probleme dacă nu restituie banii („Când se mai coc prăjiturile alea că-s paștile și dacă nuuu iese cu bubăăă !!! Soțul lui Maria Duma, Petrică Duma).

 

În cursul aceleiaşi zile, Cordoş Mihaiela Lucia, utilizând telefonul mobil aparţinând mamei sale Bara Nastasia, a contactat-o pe Duma Maria Persida căreia i-a transmis, în esenţă, că a vorbit cu persoanele cărora le-a înmânat banii şi că aceştia i-au promis că îi dă înapoi până la sfârşitul săptămânii. Totodată, i-a comunicat că îi dă 1.000 lei de la ea, pentru a nu face scandal soţul susnumitei, comunicându-i că banii pe care ea i-a dat nu au stat la o singură persoană şi că nu sunt toţi la ea acasă. Cele două s-au înţeles ca în cursul aceleaşi zile să îi remită suma de 1.000 lei, restul urmând să îi dea în perioada următoare.

 

”CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Am primit mesajul astăzi înainte de-a pleca de la birou.

MARIA: Soţul mi-o zis că l-o trimis, că era tare agitat.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: No, bun, da’ tu, voi începeţi să vă bateţi joc de mine?

MARIA: Da’ de ce no, că dacă tot…

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Că dacă io ţi-am spus clar atunci…

MARIA: Că astăzi mi-aţi spus, că astăzi.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Nu-i adevărat, io ţi-am spus că-n cursul săptămânii.

MARIA: Păi când m-aţi sunat vineri mi-aţi spus că miercuri.

………………………………………………………………………….

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: No, bine MARIA, da’ io, tu ştii foarte bine că nu-i tot (?) la mine acasă.

MARIA: Io ştiu, no, da’ io ce să fac…

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: No, şi-acuma io ce să fac, să mă duc să, ce să fac, să mă duc să-i iau de gât sau ce să fac cu ei?

MARIA: No şi io ce să fac cu el, tăt aşa să fac şi io, că mă ia pe mine la bătaie, spune-mi dumneata.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Hai, hai dimineaţă la mine, că îţi dau de la mine 10, io ultima oară acuma când am vorbit cu ei o zis către mine că până la sfârşitul săptămânii ăsteia.

……………………………………………………………………………

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Deci o fost împărţiţi, deci să n-ai impresia cumva că i-o ţinut o persoană anume.

MARIA: Da’ io vă cred…

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Şi-acuma io tre’ să-i recuperez.

………………………………………………………………………….

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Păi dac-ai putea să vii mâine dimineaţă să-ţi dau 10, ştii să nu facă scandal.

MARIA: Bine.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Şi dup-aceea la sfârşitu’ săptămânii viitoare ce-o mai rămas.

……………………………………………………………………………

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Să ne-ntâlnim.

MARIA: Păi numa’ că…

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Sau să trimit … sau să trimit pe fiică-mea?

MARIA: Unde?

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Păi până pe Tăietura Turcului undeva, nu ştiu unde zici t.

……………………………………………………………………….

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Io ştiu, d-apăi crezi că nu-i bine aşa dacă-ţi dau de la mine 10 şi săptămâna viitoare la sfârşitu’ săptămânii să-i dăm toţi?

MARIA: Ba da, no, amu’ io ce să zic, io zic că-i bine, amu’ nu ştiu că nu-i acasă, deci acuma nu-i acasă.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Io nu vorbesc cu el la telefon, c-am văzut că mi-o trimis mesaj, îţi dai seama că io nu-l sun, că io nu-l cunosc şi nu, io n-am ce discuta cu el.

MARIA: Da, da, ştiu, degeaba că-i foarte agitat că de-atâta timp, că de-atâta timp, că de ce ţi-o folosit banii, că nu trebuia să-i folosească până nu se rezolva problema bla, bla, bla, io ce să fac.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Tu femeie, n-o folosit nimeni nimica, tu! Tu nu-nţelegi că tu acuma la sfârşitu’ lunii ăsteia trebuia să fii O.K.?

MARIA: Da, ştiu.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Acuma când se ăsta. Păi da’ îţi dai seama că şi-acolo o fost nişte persoane care se ocupau.

MARIA: Da.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Doară nu mereai tu acolo, că şi-aşa nu ştiai ce să faci.

MARIA: Da’ io ştiu, ştiu, ştiu perfect cum îs.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Deci io mâine şi poimâine nu-s la birou, de-aia vreau neapărat în seara asta, ştii cumva să fac să… dacă ai veni tu pân-acolo şi-o trimit io pe ANDREEA.

…………………………………………………………………………….

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: CDW şi-i o fată blonduţă la telefon, la volan.

…………………………………………………………………………..

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Dacă vrea să înţeleagă aşa să-i dăm la sfârşitu’ săptămânii viitoare când se-ntorc ăştia din concedii să-i dăm restu’, că mie aşa mi-o spus că săptămâna viitoare mi-i dă toţi, acuma io îţi dau de la mine 10 şi mi-i iau io înapoi.

MARIA: No, de-asta că dumneavoastră mi-aţi zis că astăzi miercuri, no el tăt m-o întrebat.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Io ştiu, da’ io n-am ştiut, io n-am deci cum să zic pe mine o zis că mă sună şi io astăzi după ce am primit mesajul am sunat şi mi-o zis doamna MIHAIELA îmi pare rău da’ zice numa’ săptămâna viitoare după Paşte zice că toţi suntem Plecaţi. Acuma io ce să mai fi zis.

MARIA: Da.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: Şi-ţi dai seama că şi io stau, io fiind… îs într-o situaţie proastă că io am fost intermediarul, deci nu ştiu cum să-ţi spun.

MARIA: Da, ştiu, da, da, da.

…………………………………………………………………………

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: No, deci tre’ să-nţeleagă şi el că-s nişte chestii, dacă nu să se ducă unde vrea pentru că io când ai fost tu la mine n-o fost nime’ numa’ io şi tu, deci n-are el ce să ăsta că el n-o fost la mine niciodată, el nu mi-o dat mie nimic.

MARIA: No degeaba, că-i tare pornit.

CORDOŞ MIHAIELA LUCIA: D-apăi treaba lui dacă-i pornit. Dacă vrea s-o încurce mai rău de cum îi atuncea s-o facă. Văd că aşa, da’ mă rog aşa-i aştepţi bine, adică faci bine şi-aştepţi rău, ştii c-aşa se întâmplă MARIA…..”.

 

Doru Costin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.