Liderul europarlamentarilor democrat-liberali, Theodor Stolojan, a declarat, joi, la RFI, că doreşte să-şi continue mandatul la Parlamentul European şi nu intenţionează să participe la cursa internă din PDL pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale din 2014, apreciind că în această competiţie ar trebui să se înscrie oameni mai tineri, care au avut performanţe ca primari sau miniştri, precum Emil Boc sau Liviu Negoiţă.

„Eu voi dori să-mi continui mandatul la Parlamentul European, dar aceasta, sigur, depinde de hotărârea partidului. Eu cred că în PDL putem găsi deja persoane, să spunem, mai tinere (…) care să poată să participe la această competiţie. Eu anul acesta împlinesc totuşi 70 de ani şi cred că e rândul acestei generaţii, undeva între 40 si 60 de ani, care să aspire la o asemenea funcţie.(…)Eu cred că partidul va avea înţelepciunea să declanşeze această competiţie internă şi să vedem întâi rezultatele competiţiei”, a declarat Theodor Stolojan la RFI, întrebat dacă se va înscrie în competiţia internă pentru desemnarea candidatului de preşedinţie din partea PDL.

Întrebat care dintre colegii săi ar trebui să se înscrie în alegerile primare pentru candidatura la Palatul Cotroceni, Stolojan a spus că PDL are foarte mulţi oameni care „au performat în mod deosebit în funcţiile de primar de capitale de judeţ, de sectoare ale municipiului Bucureşti”.

„Mă refer şi la sectorul 3, avem oameni care au performat foarte bine în funcţiile de miniştri”, a completat liderul europarlamentarilor PDL.

Întrebat dacă se referă la Emil Boc sau Liviu Negoiţă, el a spus: „Categoric, categoric !”.

Stolojan a mai afirmat că varianta unui prezidenţiabil care să vină din afara PDL şi să se înscrie în partid rămâne să fie analizată, subliniind că democrat-liberalii îşi propun să câştige alegerile prezidenţiale din 2014 şi nu să facă figuraţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.