Transport Urban Public (TUP) Turda riscă să fie căpușat de societatea Fany, cea care realizează transportul județean pe ruta Turda-Cluj și retur. Consiliul Local al municipiului Turda a aprobat, la data de 13 noiembrie, un proiect de hotărâre prin care a suplimentat cu încă două stații de încărcare/debarcare pentru societatea de transport, cu toate că licența pe care a obținut-o Fany de la Consiliul Județean Cluj pentru traseul județean Cluj-Turda a presupus numai stația de la Autogara Sens-Vest.

Consilierii locali din Turda vor vota, marți, 28 noiembrie, un nou proiect de hotărâre care vizează o nouă suplimentare, după ce mai mulți transportatori s-au arătat interesați de acest subiect.

Aflat sub presiunea transportatorilor, primarul municipiului Turda, Cristian Matei, încearcă să împace și capra și varza cu riscul de a falimenta Transportul Urban Public Turda.

Spunem acest lucru deoarece, prin suplimentarea stațiilor pentru transportatorii județeni, Primăria Turda va pierde un profit semnificativ care va intra în buzunarele firmelor de transport. Mai mult, singura autoritate care avea dreptul să modifice sau să suplimenteze stațiile de îmbarcare/debarcare, este Consiliul Județean Cluj, instituția care a adjudecat transportul județean.

Însă, Fany și-a încercat norocul mai întâi la Turda. Potrivit surselor noastre, reprezentanții societății de transport ar fi avut o discuție pe această temă cu primarul Cristian Matei, prin care îi solicitau edilului să suplimenteze stațiile de dragul cetățenilor. Convorbirea a fost atât de interesantă și importantă, încât reprezentanții Fany au decis să o înregistreze, bineînțeles, fără știrea edilului.

Citește și: Transilvania SteakHouse funcționează fără avize! Avram Gal: Sunt frumos și vreau doar ca la sfârșit de an să încasez profitul

3 COMENTARII

  1. … să îi citeasca cineva LEGEA RUTIERĂ la NEimbecilul ăsta cu HCL-ul lui de kkt … nu numai Fany pot opri ci ORICE șofer chiar dacă e interzisă oprirea în condițiile legii …. marș bă’ Matei să ne-o iei… și întreabă-ți slugile polițiști locali foști cvasi-polițiști naționali care compensează pensia cu salariul de la primăria Turda …

    ⚠Art. 63. –
    (1) Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staţionare.
    (2) Nu se consideră oprire:
    a) imobilizarea vehiculului atât timp cât este necesară pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane, dacă prin această manevră nu a fost perturbată circulaţia pe drumul public respectiv;

  2. Minciuni gogonate.Poarta oamenii prin tot orașul cu autobuzele TUP. pt a ajunge la autobuzele Funny.Mie nu mi se decontează transportul interurban si nici urban.Adica ne obliga primăria Turda sa cumpărăm bilete și pe autobuzele de oraș!Și cu ce bani mai rămânem din salariu?RUSINEEEE.!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.