Un studiu care a analizat 900 de firme de top evidențiază acumularea a până la 1.000 de miliarde de dolari în datorii noi în 2020, în încerarea de a-și susține finanțele afectate de criza coronavirusului, notează Reuters, conform Mediafax.

Creșterea fără precedent va duce la o majorare a datoriei corporative globale cu 12%, la aproximativ 9,3 trilioane de dolari.

Anul trecut a înregistrat o creștere accentuată a datoriilor, cu 8%, determinată de fuziuni și achiziții, precum și de firmele care se împrumută pentru a finanța rascumpărări de acțiuni și dividende. Însă anul acesta motivele sunt cu totul altele – conservarea afacerilor, pentru că virusul scade profiturile.

„COVID a schimbat totul”, a declarat Seth Meyer, manager de portofoliu la Janus Henderson, firma care a compilat analiza. „Acum este vorba despre conservarea capitalului și construirea unui bilanț fortificat”.

Profiturile înainte de impozitare pentru același grup de 900 de companii au crescut cu 9,1%, la 2,3 trilioane de dolari.

Companiile americane sunt responsabile pentru aproape jumătate din datoria corporativă a lumii și au înregistrat cea mai rapidă creștere din ultimii cinci ani, cu excepția Elveției, unde a existat un val de fuziuni și achiziții.

Germania urcă pe locul doi, cu 762 miliarde de dolari. De asemenea, are trei dintre cele mai îndatorate firme din lume, inclusiv cea mai îndatorată, Volkswagen, care are datorii de 192 miliarde de dolari. Datoriile companiei auto sunt apropiate de cele ale unor state precum Africa de Sud sau Ungaria.

În schimb, un sfert din companiile analizate nu au deloc datorii, iar unele au rezerve de numerar. Cea mai mare dintre acestea se ridică la 104 miliarde de dolari și aparține Alphabet, compania care deține Google.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.