Compania Supercom și Consiliul Județean Cluj au semnat în grabă contractul pentru delegarea, pentru o perioadă de 10 ani, a serviciilor de colectare şi transport al deșeurilor municipale, respectiv de operare și administrare a stațiilor de transfer pentru Lotul 1 – municipiul Cluj-Napoca și orașul Huedin, precum și alte 43 de comune situate în proximitatea acestora. Decizia a fost luată după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația formulată de compania Brantner Vereș. Cu toate acestea, Brantner Vereș a anunțat că va depune plângere împotriva deciziei CNSC. Astfel, contractul trebuia să fie semnat abia după ce Curtea de Apel Cluj soluționa plângerea. 

Consiliul Județean Cluj a semnat miercuri, 24 august, singurul contract de salubrizare de la nivelul județului Cluj pe care Supercom încă nu pusese mâna. Astfel, masoneria a pus monopol pe gunoaiele clujenilor, înainte ca magistrații de la Curtea de Apel Cluj să stabilească dacă decizia CNSC va fi sau nu menținută. 

La data de 16 august 2022, CNSC a respins contestația formulată de compania Brantner Vereș, motivând că sunt nefondate criticile privind modul de evaluare a ofertei contestatoarei;  că  solicitarea de anulare a procedurii de atribuire este nefondată și a catalogat criticile cu privire la oferta desemnată câștigătoare, aparținând societății SUPERCOM SA, drept lipsite de interes. 

Deși Curtea de Apel nu a soluționat contestația, CJ Cluj a semnat contractul

Compania Brantner Vereș a anunțat că va depune plângere împotriva deciziei CNSC, însă acest lucru nu i-a împiedicat pe reprezentanții ADI Eco-Metropolitan să semneze contractul, la data de 24 august, și să-și încunueze favoriții.

Potrivit Consiliului Județean Cluj, după semnarea acestui contract, operatorul de salubrizare are la dispoziție o perioadă de mobilizare de șase luni, perioadă în care acesta își va aduce flota de mașini și utilaje, își va angaja personalul calificat necesar și va întocmi contractele de salubrizare. 

„În urma derulării procedurii de evaluare a ofertelor depuse de cei patru ofertanți, propunerea declarată câștigătoare a contractului aferent Lotului 1, cu un punctaj de 96,53 de puncte și o ofertă financiară de 409.305.859,42 lei, a fost cea a operatorului Supercom SA.

După încheierea perioadei de mobilizare, UAT-urile vizate își vor înceta contractele de prestări servicii încheiate cu alți operatori de profil, astfel încât colectarea deșeurilor să se poată realiza în mod uniform.

Principalele activități ale noului operator vizează colectarea și transportul, la stațiile de transfer, a deșeurilor menajere reciclabile, pe 3 fracții, și a deșeurilor menajere reziduale.

Separat, vor fi colectate și alte categorii de deșeuri, precum deșeurile verzi din grădini și cele biodegradabile, deșeurile periculoase, deșeurile voluminoase, deșeurile provenite din construcții și demolări, etc.”, a anunțat Consiliul Județean Cluj.   

Consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca au aprobat marți, 23 august, proiectul de hotărâre privind atribuirea și încheierea contractului pentru Lotul 1– Zona 1 Cluj și zona 2 Huedin. La ședința Consiliului Local a luat parte și Iancu Pintea, reprezentant al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj. Acesta a ținut să precizeze că sunt făcute eforturi, mai ales pentru municipiul Cluj-Napoca, pentru scurtarea termenului maxim de șase luni al perioadei de mobilitate, după  un program bine stabilit. De asemenea, Iancu Pintea a precizat că  în fiecare lună, celor de la Supercom le va fi solicitat un raport care să cuprindă ce au făcut și ce își propun să facă, astfel încât, la încheierea celor șase luni, mobilizarea să fie completă. 

Istoria se repetă? 

Până la momentul în care Curtea de Apel Cluj va soluționa plângerea formulată de Brantner, monopolul masonilor de Supercom este incert. Mai ales că nu este prima dată când compania Supercom este declarată câștigătoare pe repede înainte de către Consiliul Județean Cluj. Data de 24 august pare a fi una de o mare însemnătate pentru Supercom. În urmă cu exact un an, CJ Cluj anunța că firma condusă de masonul Ilie Ciuclea a câștigat, pentru o perioadă de 10 ani, și al treilea lot din licitația pentru salubrizarea la nivelul întregului județ, cu toate că și atunci, la fel ca acum, instanța nu soluționase contestațiile formulate de firmele concurente. 

În anul 2021, ADI Eco-Metropolitan  și Supercom n-au scăpat de ceea ce le era frică: în urma contestațiilor depuse, Brantner, principalul competitor al firmei conduse de masonul Ilie Ciuclea, s-a întors în joc. În octombrie 2021, CNSC a anulat rezultatul licitației pentru lotul 1 atribuită inițial către Supercom pentru salubritatea municipiului Cluj Napoca, orașul Huedin și 43 de comune situate în proximitatea acestora, cu o valoare de peste 400 milioane lei. Supercom a rămas calificată în la oferta financiară, cu toate că Brantner a formulat o contestație în acest sens, încercând să aducă firma masonului Ilie Ciuclea în etapa de evaluare a ofertei tehnice. Instanța s-a pronunțat asupra faptului că Brantner a fost  descalificată și a dispus refacerea și reanalizarea ofertei, ceea ce a dus la calificarea Brantner în etapa de verificare a ofertelor financiare.  Chiar dacă Brantner Vereș s-a întors în joc, ADI Eco-Metropolitan nu a ezitat să-i le bage bețe în roate principalului competitor Supercom. Rămâne de văzut dacă epopeea gunoaielor se va sfârși în favoarea Supercom, așa cum au decis în grabă reprezentanții Consiliului Județean. 

Lotul I cuprinde următoarele localități din Cluj:

Lotul 1 cuprinde Zona 1 – municipiul Cluj-Napoca și 30 de comune: Aghireșu, Aiton, Apahida, Așchileu, Baciu, Bonțida, Borșa, Căianu, Cămărașu, Căpușu Mare, Cătina, Chinteni, Ciurila, Cojocna, Dăbâca, Feleacu, Florești, Frata, Gârbău, Geaca, Gilău, Jucu, Mociu, Pălatca, Panticeu, Săvădisla, Sânpaul, Suatu, Tureni, Vultureni și Zona 2 – orașul Huedin și 13 comune: Beliș, Călățele, Ciucea, Izvoru Crișului, Măguri-Răcătău, Mănăstireni, Mărgău, Mărișel, Negreni, Poieni, Săcuieu, Sâncraiu, Râșca.

Facem precizarea că Loturile 2 și 3 din cadrul aceleiași licitații au fost câștigate tot de către Supercom, fiind singurul operator de salubrizare înscris. De asemenea, Supercom a câștigat și licitația pentru delegarea prin concesionare a gestiunii Serviciului Public de Operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Cluj-Napoca (CMID). Astfel, singurul contract care îi va asigura companiei monopol total pe gunoaiele din județul Cluj este cel vizează delegarea, pentru o perioadă de 10 ani, a serviciilor de colectare și transport al deșeurilor municipale, pe lotul 1 care cuprinde municipiul Cluj-Napoca, orașul Huedin și 43 de comune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.