Supercom, operatorul de salubritate al județului Cluj (mai puțin al municipiului Gherla) nu și-a achitat redevența față de Consiliul Județean. Este suma fixă pe care o datorează autorităților din banii colectați de la cetățeni pentru ridicarea deșeurilor, scrie media9.ro.

ADI Eco Metropolitan confirmă situația, dar o și explică. Supercom, în baza unor “factori obiectivi”, a întârziat eliberarea de facturi către clienții săi.

“Din datele de care dispunem, operatorul Supercom are de încasat de la utilizatori pentru serviciile prestate în Lotul 1 din județul Cluj cca. 30 milioane lei, în condițiile în care acesta se confruntă cu unele dificultăți și întârzieri în îndeplinirea unor obligații cu termene scadente și încetinirea ritmului unor plăți datorate. Contractele de delegare pentru loturile 1-3 și pentru operarea CMID Cluj prevăd mecanismul de monitorizare, măsurile, penalitățile de întârziere și procedurile de urmat pentru cazurile de întârzieri la plată sau de îndeplinire/neîndeplinire a obligațiilor asumate de către operator. În astfel de situații, autoritățile delegatare, respectiv ADI Eco Metropolitan Cluj și Consiliul Județean Cluj, aplică întocmai prevederilor acestor contracte. În context, trebuie avut în vedere și faptul că o serie întreagă de factori obiectivi au determinat ca emiterea de către operator a facturilor pentru serviciile prestate și distribuirea acestora către utilizatori să se facă cu o întârziere foarte mare (cca. 4-5 luni)”, a transmis ADI Eco Metropolitan.

Asociația detaliază în continuare care sunt factorii obiectivi și arată că Supercom are pierderi: “Modificările legislative ulterioare datei de 30 septembrie 2022, schimbarea mecanismului de tarifare și facturare, întârzierea operaționalizarii în integralitate a CMID Cluj- Napoca, sunt factorii care s-au suprapus peste perioada de mobilizare contractuală (perioadă care, la cererea unor administrații publice locale, determinantă în acest sens fiind solicitarea Municipiului Cluj – Napoca, a fost scurtată cu o lună), creșterea tuturor categoriilor de costuri, atât pentru investiții/achiziții cât și a celor de operare (de la data fundamentării tarifelor în oferta de la licitație -iunie 2020- până la data începerii operării) care au generat unele pierderi pentru operator”.

Supercom a câștigat serviciile de salubitate pe cele trei loturi din județul Cluj. Pe lotul 1, care include și municipiul Cluj-Napoca, a intrat în 27 ianuarie, deși trebuia inițial să o facă la final de februarie 2023.

Citește și: Exploatările ilegale au distrus un deal din Vultureni. Primarul spune că pământul a fost folosit la lucrările efectuate de CJ Cluj în localitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.