Firma Supercom, deținută de masonul Ilie Ciuclea, s-a lins pe bot de cele 40,7 milioane de lei din contractul cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Hunedoara”. Magistrații de la Tribunalul  București au decis că procedura de atribuire directă a serviciilor de salubrizare de pe Zona 3 – Centru a fost ilegală și a dispus reducerea termenului de execuţie la 1 mai 2023, dată la care contractul dintre cele două părți încetează. Mai mult, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Hunedoara” a primit o amendă judiciară în cuantum de 1.000.000 lei.  

Înainte ca Supercom să intre pe fir, contractul fusese atribuit societății Brai Cata. Însă, în luna octombrie 2022, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Hunedoara” a încetat colaborarea cu firma și, pentru că nu era departe Crăciunul, s-a gândit să-i facă un cadou companiei Supercom, astfel i-a a încredințat asigurarea serviciilor de salubrizare de pe Zona 3 – Centru, printr-o negociere fără publicare prealabilă. 

Văzând că respectivul contract a fost atribuit cu dedicație, societatea Brai Cata a trimis o adresă către Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). Conflictul s-a mutat în instanță, fiind deschis dosarul nr. 33447/3/2022, la data de 29 noiembrie 2022. 

Contractul a fost atribuit ilegal

Magistrații de la Tribunalul București s-au pronunțat la data de 13 ianuarie 2023 și au aplicat următoarele sancţiuni alternative: au fost limitate efectele contractului, în sensul că a fost redus termenul de execuţie la 1.05.2023, dată la care contractul încetează și a fost aplicată o amendă judiciară în cuantum de 1.000.000 lei Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Hunedoara”. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

„Respinge excepţia tardivităţii şi lipsei de interes ca neîntemeiate. Admite în parte cererea. Constată nulitatea procedurii de achiziţie publică finalizată cu încheierea Contractului LOT3 nr. 44/10.10.2022. În temeiul art. 58 alin. (3) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 101/2016 aplică următoarele sancţiuni alternative: – limitează efectele contractului, în sensul că reduce termenul de execuţie la 1.05.2023, dată la care contractul încetează; – aplică pârâtei ADI Hunedoara o amendă judiciară în cuantum de 1.000.000 lei. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.01.2023”, se arată în hotărârea Tribunalului București.

Dacă hotărârea va rămâne definitivă, reprezentanții Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Hunedoara” trebuie să se mobilizeze și să organizeze o nouă procedură de atribuire a contractului. În caz contrar, de la 1 mai 2023, dată la care contractul cu Supercom încetează, persoanele care locuiesc în zona 3 – Centru s-ar putea trezi într-o veritabilă criză a gunoaielor. 

Zona 3 cuprinde  localitățile Deva, Hunedoara, Orăștie, Călan, Geoagiu, Simeria, Băcia, Boșorod, Certeju de Sus, Cârjiți, Balșa, Hărău, Mărtinești, Orăștioara de Sus, Pestișu Mic, Beriu, Rapoltu Mare, Romos, Bătrâna, Bunila, Cerbăl, Ghelari, Șoimuș, Teliucu Inferior, Turdaș, Lelese, Lunca Cernii de Jos, Toplița, Brănișca, Burjuc, Dobra, Gurasada, Ilia, Lăpugiu de Jos, Vorța, Vețel, Zam.

Consiliul Județean Hunedoara a transmis că decizia comunicată de Tribunalul București va fi atacată cu recurs în termenul prevăzut de lege, iar ADI Sistemul Integrat de Gestionare al Deșeurilor Hunedoara a dat asigurări că procedura de încredințare directă a serviciului de salubrizare din Zona 3 – Centru către Supercom s-a realizat cu respectarea prevederilor legale.

Atribuirea ilegală a contractului, sărbătorită cu o petrecere organizată de ADI

„Începând de luni, 24 octombrie 2022, un nou operator de salubritate va prelua Zona de colectare 3 Centru, care include municipiul Deva.

Asociația de Dezvoltare Interco­mu­nitară Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor – Județul Hunedoara, în cola­bo­rare cu Consiliul Județean Hunedoara și SC Supercom S.A. organizează, sâm­bătă, 22 octombrie 2022 prezentarea flotei de autospe­ciale pentru asi­gu­ra­rea serviciului de salubrizare din Zona de colectare 3 Centru. Acțiunea se va des­fășura pe platforma Telecabinei Ce­tate Deva, începând cu ora 12.00.”, anunțau autoritățile la acea vreme. 

Supercom s-a mobilizat în timp record, fiind aduse în județ 25 de utilaje de colectare, au fost angajate 90 de persoane, a fost alocat un dispecerat. 

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, anunța cu fast că locuitorii s-au plâns că au întâmpinat probleme cu vechiul operator de salubritate, fapt care a dus la o hotărâre unanimă a Consiliilor Locale de a rezilia contractul cu firma Brai Cata pentru a beneficia de serviciile unui operator serios.

Se pare că Laurențiu Nistor a uitat destul de rapid de implicarea Supercom într-un caz de poluare care a avut loc în județul Hunedoara, după ce compania a primit contractul de operare și administrare a CMID Bârcea Mare (Centrul integrat pentru deșeuri din județul Hunedoara). Consiliul Județean Hunedoara a urmat aceleași instrucțiuni clare invocând celebra metodă a „situației de urgență” și le-a pus în brațe contractul celor de la Supercom. CJ Hunedoara nu a avut rețineri, chiar dacp Supercom nu se mai ocupase de administrarea unui CMID până atunci. Lipsa de experiență s-a văzut cu ochiul liber când cei de la Supercom au început să deverseze levigat. Cel care semnalat problema de mediu este Eduard Felciuc. La acea vreme era președinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Hunedoara”. Cum nu de puține ori se întâmplă în aceste cazuri, mandatul acestuia a luat sfârșit odată cu semnalarea poluării provocate de angajații Supercom. 

Supercom a pus monopol pe Cluj

Compania Supercom și Consiliul Județean Cluj au semnat la data de 24 august 2022 contractul pentru delegarea, pentru o perioadă de 10 ani, a serviciilor de colectare şi transport al deșeurilor municipale, respectiv de operare și administrare a stațiilor de transfer pentru Lotul 1 – municipiul Cluj-Napoca și orașul Huedin, precum și alte 43 de comune situate în proximitatea acestora. Supercom a câștigat și licitațiile pentru lotul 2 (curprinzând Turda, Câmpia Turzii și comunele limitrofe) și pentru lotul 3 (cuprinzând Dejul și comunele limitrofe), cât și pentru gestionarea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID Cluj). Sursele noastre ne-au dezvăluit că Supercom ar fi făcut presiuni asupra Consiliului Județean Cluj, amenințând că își ia pubelele și mașinile de gunoi și pleacă dacă nu primește totul, cel mai probabil compania a jucat aceeași carte și la Hunedoara.

2 COMENTARII

  1. E o preluare un pic eronata :

    1 Incepeti cum au ajuns aia acolo ? Motivul simplu fostul operator , a uitat sa plateasca 30.000.000 ron redeventa ( care vor fi platite de primarii ) – Oare unde erau primarii ???????
    2 Fostul operator a executat silit toate primariile si a luat bani ilegal . – Oare unde era adi si aceeasi primari ???
    3 Fostul operator nu a realizat nimic din planul de investitii( masini inchiriate – nu cele din contract , pubele – ….) Bunuri care au fost amortizate prin tarife si care acum nu exista
    Oare cine a semnat existenta dotarilor si a inchiderii procesului verbal de mobilizare – unde erau alte utilaje ??? ( Adi – Primari??)
    4 Garantii si asigurari nu prea au avut deci nu se poate executa nimic pentru recuperare creante .
    Oare cine trebuia sa ii execute ???

    Concluzia emisiunii:
    1 Manevrele sunt frumoase dar nu a fost depusa nici o oferta la licitatia deschisa publica …….
    2 Decizia de la tribunal si asta e frumoasa : Dubios judeca o speta din Hunedoara un judecator din Bucuresti ( oare principiul proximitatii …..) .
    3 Exista cale de atac recurs deci solutia nu e definitiva .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.