Miercuri, Comisia de Dialog Social a Prefecturii Cluj s-a întrunit la solicitarea Sindicatului „Industria Sârmei” Câmpia Turzii, în contextul demarării procedurii de concediere colectivă a celor 300 de angajați ai Industrial Steel Wires Câmpia Turzii SRL, din Combinatul de la Câmpia Turzii, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă și a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj.


Sindicatul „Industria Sârmei” Câmpia Turzii a înaintat un memoriu în vederea solicitării sprijinului din partea Guvernului.

Prefectul Irina Munteanu a convocat Comisia de Dialog Social, dar și părțile implicate, atât din partea angajatorului cât și din partea sindicatului angajaților, cu participarea instituțiilor publice cu atribuții în domeniu, cu scopul de a analiza și pentru a media situația prezentată.
”În cursul medierii conduse de către prefect, au fost relevate posibilele riscuri ca urmare a concedierii colective, scrie Cluj24.ro.


În sensul venirii în ajutorul celor în procedură de disponibilizare, instituțiile statului cu responsabilități în domeniu, respectiv Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenția Județeană de Ocuparea Forței de Muncă Cluj și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca vor monitoriza cu maximă atenție respectarea întocmai a procedurilor legale pentru aceste situații, astfel încât, salariații disponibilizați să beneficieze de toate drepturile cuvenite, potrivit legii.


De asemenea, DGRFP Cluj-Napoca realizează în prezent verificări la nivelul societății cu privire la respectarea legislației în domeniul fiscal.
Instituția Prefectului – Județul Cluj, alături de autoritățile statului de profil vor analiza îndeaproape parcursul acestei proceduri, astfel încât salariații să beneficieze de maximum de drepturi legale cuvenite”, arată Prefectura Cluj.

Citește și: Fostul șef IPJ Cluj, Mircea Rus, frecat cu înălbitor de o judecătoare căsătorită cu un fost inculpat într-un caz de crimă organizată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.