Un comunicat emis de Jandarmeria Cluj-Napoca a prezentat măsurile speciale luate pentru a asigura siguranța meciului dintre CFR Cluj și „U” Cluj. În cadrul acestui comunicat s-au prezentat detaliile referitoare la obiectele și comportamentele interzise la meci, precum și la străzile care vor fi închise în perioada desfășurării acestuia.
„Luni, 13 martie 2023, începând cu ora 20:30, pe stadionul CFR «Dr. Constantin Rădulescu» din municipiul Cluj-Napoca, va avea loc partida de fotbal dintre echipele F.C. CFR 1907 Cluj și A.S.F.C. Universitatea Cluj, în cadrul Superligii.
Pentru gestionarea acestui important eveniment sportiv, în scopul desfășurării în siguranță a partidei de fotbal, pentru protejarea vieții, sănătății și integrității corporale a tuturor participanților – suporteri, jucători, arbitri și staff-uri tehnice, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca va mobiliza peste 260 de jandarmi, având în sprijin și efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și in cooperare cu celelalte instituții cu responsabilități în domeniu.
În acest sens, vor fi instituite dispozitive de ordine publică pentru supraveghere și monitorizare, descurajarea și prevenirea unor incidente sau acte de tulburare a ordinii publice, premergător, pe timpul și ulterior desfășurării partidei de fotbal.
Aceste măsuri vizează locurile de adunare ale suporterilor, însoțirea și protecția lor pe timpul deplasării la stadion, supravegherea și temporizarea accesului în stadion, monitorizarea afluirii și defluirii participanților, precum și amplasarea unor rezerve de intervenție care să gestioneze eventuale incidente apărute pe timpul partidei de fotbal.
Accesul în stadion se realizează începând cu ora 18:30 și recomandăm suporterilor să-și ia măsuri pentru a ajunge din timp la porțile de acces, având în vedere restricțiile de circulație provizorii impuse în zonă și posibilitatea producerii unor aglomerări de persoane.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, asigurarea măsurilor de ordine în incinta arenei sportive, accesul publicului prin turnicheți, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea persoanelor în stadion se realizează de către agenți ai societății de pază și protecție contractată de către clubul F.C. CFR 1907 Cluj.
Pentru efectuarea accesului spectatorilor în arena sportivă, agenții de ordine și siguranță ai societății specializate de pază și protecție vor efectua, în dreptul punctelor de acces, controlul corporal preventiv și al bagajelor cu scopul de a identifica și reține potențiale obiecte și materiale interzise, pe care spectatorii încearcă să le introducă în arena sportivă.
Conform prevederilor legale în vigoare, spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice, ori alte obiecte care prin natura lor pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă.
Este interzisă introducerea sau afișarea de bannere, inscripții sau alte mijloace de publicitate vizuală care incită la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență.
Spectatorii nu au voie să arunce asupra celorlalți spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță, asupra bunurilor mobile și imobile aflate în incinta stadionului, precum și în direcția suprafeței de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanțe corozive ori care murdăresc.
Rugăm spectatorii să ocupe și să respecte locurile înscrise pe documentele de acces, fiind interzisă deplasarea și migrația acestora dintr-un sector de tribună în altul. În același timp, acestora le este interzis să staționeze pe scările care delimitează sectoarele din stadion, acestea necesitând a rămâne libere pentru a fi folosite în situații de urgență.
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Jandarmeria adresează spectatorilor și alte recomandări:
să manifeste răbdare pe timpul verificărilor documentelor de acces, efectuării controlului corporal preventiv și al bagajelor în dreptul punctelor de acces în stadion, precum și după terminarea partidei, la ieșirea din incinta arenei sportive;
să respecte indicațiile forțelor de ordine și să evite implicarea în conflicte de orice natură;
în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forțelor de ordine din zonă;
părinții să supravegheze cu atenție sporită copiii;
să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, să dea dovadă de fair-play și să se delimiteze de orice formă de agresivitate verbală sau fizică, ce ar putea conduce la manifestări violente, cu mențiunea că orice încălcare a prevederilor legale în vigoare va fi sancționată cu fermitate de către forțele de ordine.
În cadrul măsurilor de ordine și siguranță publică specifice desfășurării acestei partide de fotbal, în ziua de luni, 13 martie 2023, în intervalul orar 18:30 – 23:30, se vor aplica restricții de circulație (cu excepția riveranilor), în zona adiacentă stadionului CFR «Dr. Constantin Rădulescu» în funcție de fluxul auto și pietonal, pe următoarele străzi:
str. Romulus Vuia de la intersecția «7 Străzi» până la intersecție cu str. Buhuși;
str. Gruia de la intersecția «7 Străzi» până la intersecție cu str. 11 Octombrie;
str. Miron Costin;
str. Lăpușului;
str. 11 Octombrie;
str. Lăcătușului;
str. Migdalului de la intersecție cu str. 11 Octombrie până la intersecție cu str. Migdalului;
str. Lemnului de la intersecție cu str. R. Vuia până la intersecție cu str. Suceava;
str. Magaziei de la intersecție cu str. R. Vuia până la intersecție cu str. Fierului.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. c) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, vă informăm că în ziua de luni, 13 martie 2023, în intervalul orar 17:30 – 23:30, este interzisă desfacerea și comercializarea băuturilor alcoolice în zona apropiată a stadionului CFR «Dr. Constantin Rădulescu» din municipiul Cluj-Napoca.
În scopul promovării dialogului și al transparenței instituționale, pentru asigurarea unei comunicări eficiente și reale, la ședința de informare și cooperare desfășurată cu reprezentanții instituțiilor și entităților implicate, au fost invitați și reprezentanți ai suporterilor celor două cluburi de fotbal.
Vă mulțumim tuturor pentru înțelegerea manifestată față de măsurile de siguranță luate cu ocazia desfășurării acestui eveniment sportiv!” a transmis Jandarmeria Cluj-Napoca într-un comunicat de presă.
Citește și: Hotelul lui Horia Ciorcilă a primit avizul pentru extindere