În 2023, peste 300 de pacienți s-au prezentat la UPU în camerele de gardă ale Spitalului Județean de Urgență din Cluj-Napoca.

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca a organizat, marți, 30 ianuarie, o conferință de presă având ca temă principală bilanțul activităților spitalului pe anul 2023. În cadrul acesteia, reprezentanții unități au oferit cifre despre pacienții care s-au prezentat la spital cu urgențe sau care au necesitat internări.

„Secvența privind analiza activitățile medicale pe anul 2023 a scos în evidență amploarea serviciilor medicale la nivelul spitalului: 52.354 pacienți externați pe spitalizare continuă, 110.137 prezentări la UPU și la camerele de gardă, 163.698 consultații în ambulatoriu”, transmit reprezentanții SCJU Cluj-Napoca.

Asta ar însemna că circa 301 de pacienți s-au prezentat zilnic la UPU și în camerele de gardă, aproximativ 143 de pacienți au fost externați pe spitalizare continuă în fiecare zi și au fost făcute zilnic 448 de consultații în ambulatoriu, scrie monitorulcj.ro.

„Investițiile în infrastructura spitalului au ca obiectiv creșterea gradului de satisfacție al pacienților și crearea unor condiții de lucru mai bune pentru personalul medico-sanitar. Majoritatea investițiilor derulate în acest moment sunt parte a proiectelor de finanțare PNRR sau POIM, un număr de 5 proiecte în valoare totală de 339.786.582 lei, aflate în diferite stadii de implementare.

Analiza gestionării resurselor umane și financiare ale spitalului a evidențiat faptul că, la nivelul SCJU Cluj, celor două domenii li se acorde o importanța deosebită. Pentru a face față provocărilor de pe piața muncii și restricțiilor de ordin legislativ, spitalul are o politică de recrutare orientată spre atragerea permanentă de personal calificat. Cu toate că spitalul este un mare consumator de resurse financiare, printr-o gestionare eficientă a banilor s-a reușit asigurarea fără sincope a suportului financiar necesar achizițiilor de materiale sanitare, consumabile, utilități, plata salariilor și demararea de investiții din surse proprii”, a mai transmis SCJU Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.